Sfântul Luca spune în Evanghelia sa că îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu la Nazaret (cf. Lc 1,26), la o fecioară pe nume Maria, pentru a o anunța că ea va fi mama lui Mesia, Mântuitorul, pe care îl așteptau toți evreii.
Hace unos dos mil años Nazaret era una aldea desconocida para casi todos los habitantes de la tierra. En ese momento la Roma imperial brillaba llena de esplendor. Había muchas ciudades prósperas en las orillas del Mediterráneo. El bullicio de mercaderes y marineros inundaba muchas calles y plazas de ciudades portuarias o emporios comerciales. Nazaret, en cambio, era un puñado de pobres casas clavadas en unos promontorios de roca en la Baja Galilea. Ni siquiera en su región tenía una gran importancia.
Orașul Sepphoris, unde era concentrată cea mai mare parte a activității comerciale din zonă, se afla la puțin peste două ore de mers pe jos. Era un oraș prosper, cu clădiri bogate și un anumit nivel de cultură. Locuitorii săi vorbeau greaca și aveau relații bune cu lumea intelectuală greco-latină. În Nazaret, în schimb, trăiau câteva familii de evrei care vorbeau aramaica.
Majoritatea locuitorilor se dedicau agriculturii și creșterii animalelor, dar exista și un meșteșugar ca José, care cu ingeniozitatea și efortul său a adus un bun serviciu concetățenilor săi prin lucrări de tâmplărie și fierărie.
La casa de María era modesta, como la de sus vecinos. Tenía dos habitaciones. La interior, era una cueva que servía como granero y despensa. Tres paredes de adobe o mampostería adosadas a la roca delante de esa habitación interior sostenían un entramado de ramas, maderas y hojas que servía de techo, y formaban la habitación exterior de la casa. La luz entraba por la puerta.
Allí tenían algunos útiles de trabajo y pocos muebles. Gran parte de la vida de familia se hacía fuera, a la puerta de la casa, tal vez a la sombra de una parra que ayudaría a templar el calor del verano.
Casi todos sus vecinos tenían una casa similar. Las excavaciones arqueológicas han sacado a la luz parte del antiguo Nazaret. En las casas se aprovechaban las numerosas cuevas que presenta el terreno para acondicionar en ellas sin realizar muchas modificaciones alguna bodega, silo o cisterna.
El suelo se aplanaba un poco delante de la cueva, y ese recinto se cerraba con unas paredes elementales. Posiblemente las familias utilizarían el suelo de esa habitación para dormir.
La jornada comenzaba con la salida del sol. Alguna oración sencilla, como el Shemá, y enseguida se iniciaba la dura faena. El Shemá es una oración, tomada de la Biblia, que comienza en hebreo por esa palabra, y dice así: “Shemá Israel (Escucha Israel), el Señor nuestro Dios es uno solo Señor. Amarás al Señor tu Dios con todo tu corazón y con toda tu alma y con todas tus fuerzas.
Guarda en tu corazón estas palabras que hoy te digo. Incúlcaselas a tus hijos y háblales de ellas estando en casa o yendo de viaje, acostado o levantado. Atalas a tu mano como signo, ponlas en tu frente como señal. Escríbelas en las jambas de tu casa y en tus puertas” (Dt 6, 4-9).
Una dintre primele sarcini care trebuiau îndeplinite în fiecare zi, după rugăciune, era pregătirea pâinii, hrana zilnică de bază. Pentru a face acest lucru, Maria, așa cum făceau femeile, începea prin a măcina grâul sau orzul pentru a face făină. Au fost descoperite câteva mori de piatră de pe vremea Domnului care erau folosite pentru această sarcină.
Făina era apoi amestecată cu apă și puțină sare pentru a forma aluatul, la care se adăuga un vârf de cuțit de drojdie - cu excepția sărbătorilor de Paște. Din aluatul dospit se făceau prăjituri sau rulouri foarte subțiri, care se coceau în cuptor sau se îngropau în cărbuni și se mâncau proaspăt coapte.
La comida de cada día sería bastante parecida a la que conocemos actualmente en las regiones mediterráneas. El pan se partía con la mano, sin utilizar cuchillo, y se tomaba solo o con aceite, y acompañado por vino, leche, fruta, y cuando era posible por algo de carne o pescado. La leche se solía guardar en odres hechos con pieles de cabra cosidas, y se bebía directamente de los mismos.
Lo más probable es que casi siempre al tomarla estuviese ácida. De la leche también se obtenían la mantequilla y el queso, que eran alimentos básicos allí donde había ganados, como en Galilea.
Nazareth, a Maicii noastre Fecioara Maria la începutul secolului XX.Un alt element important în dieta acelor oameni era uleiul. De asemenea, se consumau măsline conservate în saramură. Uleiul era chiar luat cu ei atunci când călătoreau, în mici sticle de lut plate, asemănătoare cu o canistră. De asemenea, se obișnuia să se bea vin, care avea tendința de a fi tare și, prin urmare, era băut de obicei cu apă, uneori amestecat cu mirodenii sau îndulcit cu miere.
Printre cele mai frecvente tocănițe se numărau cele de năut sau de linte. Cele mai populare legume au fost fasolea boabe, mazărea, prazul, ceapa, usturoiul și castraveții. Cea mai frecventă carne consumată era cea de miel sau de capră, dar și cea de pui. Cele mai frecvente fructe erau smochinele, curmalele, pepenii și rodiile. Portocalele, atât de abundente astăzi în zonă, nu erau încă cunoscute în Galileea în care a trăit Sfânta Maria. Santa María.
Antes de comer cada día, se solían recitar unas oraciones para dar gracias a Dios por los alimentos recibidos de su bondad. La bendición de la mesa se hacía más o menos en estos términos: “Benditos seas, Señor, Dios nuestro, rey del Universo, que nos has dado hoy para comer el pan, fruto de la tierra”. Y se respondía: Amén.
Pentru a satisface nevoile gospodăriei, o muncă grea care trebuia făcută în fiecare zi era transportul apei. Izvorul din Nazaret se afla la o oarecare distanță, la ceva mai mult de cincisprezece minute de mers pe jos de casele din sat. Probabil că Maria mergea acolo în fiecare dimineață pentru a-și umple ulciorul și se întorcea acasă cu el pe cap, așa cum se obișnuiește în zonă, pentru a-și continua munca. Iar în unele zile ar putea fi nevoită să se întoarcă în vecinătate în alte momente ale zilei pentru a spăla hainele.
La ropa que tendría que lavar María sería la que utilizaban ella, José y Jesús. La vestimenta habitual estaba compuesta por un vestido o túnica interior, amplia, que solía ser de lino. Caía hasta las rodillas o pantorrillas. Podía ser sin mangas o con mangas hasta la mitad del brazo.
La túnica se ceñía al cuerpo con una especia de faja, hecha con una franja larga y ancha de lino, que se enrollaba varias veces alrededor del cuerpo, pero no siempre ajustada de modo liso, sino que en algunas de esas vueltas se formaban pliegues, que podían utilizarse para llevar el dinero. Sobre la túnica se llevaba el vestido exterior, o manto, de forma cuadrada o redondeada, que habitualmente era de lana.
Majoritatea zilelor lui Mary au fost, fără îndoială, complet normale. Petrecea multe ore la treburile casnice: pregătea mâncarea, făcea curățenie în casă și în haine și chiar țesea lâna sau inul și confecționa hainele necesare pentru familia ei.
Ajungea epuizată la sfârșitul zilei, dar cu bucuria celui care știe că asemenea sarcini aparent simple au o minunată eficacitate supranaturală, și că, făcându-și bine treaba, îndeplinea o sarcină de primă mărime în
Francisco Varo PinedaDirector de cercetare la Facultatea de Teologie a Universității din Navarra.
Profesor de Sfânta Scriptură.
