Poezii pentru uimire recunoscătoare

Am dat peste această lucrare într-un mod oarecum neobișnuit: un serviciu de curierat mi-a livrat-o din greșeală la adresa de domiciliu. Am confirmat că a fost o greșeală când deja o desfăcusem, am răsfoit-o, mi-a plăcut și mi-au făcut-o cadou. Și orice cadou merită un mulțumesc, pe care intenționez să îl transmit în aceste rânduri.

Alumbramientos

Este o carte de poezie religioasă, o lucrare lucidă și bine asezonată a unui scriitor care are la activ mai multe premii de poezie, deși a cultivat și narațiunea.

Este o sinteză de forme poetice, din care nu lipsesc combinațiile de strofe tradiționale și mai recente. Totuși, nu sunt de acord că nu este o carte mistică, așa cum se spune în introducere, pentru că se presupune că autorul are picioarele bine înfipte în pământ.

Dar marii mistici, precum sfinții din Carmel, le-au avut și ei și au cunoscut bucuriile și durerile vieții de zi cu zi, chiar dacă vocația lor nu era aceea de suflete contemplative în celulele lor.

A avea picioarele pe pământ este o ocazie de a contempla Frumusețea cu majuscule, după ce privești minunile naturii, urme ale existenței divine. Uimirea, uimirea recunoscătoare, este cea care îl face pe poet să descopere Frumusețea.

Autorul și uimirea

Cotta se întoarce mai întâi la Dumnezeul Universului, care nu este doar Tată, ci și Mamă, pentru a ne conduce încetul cu încetul la Hristos, Dumnezeul întrupat.

Alumbramientos este o mulțumire continuă. Pentru a mulțumi, trebuie mai întâi să te lași purtat de uimire.Acesta este un lucru pe care lumea noastră nu îl apreciază prea mult, deoarece raționalismul său vrea să controleze toate procesele, atât cele explicabile, cât și cele inexplicabile.

Totuși, așa cum spune Cotta, Dumnezeu este numai minune și bucurie infinită. Din această perspectivă putem înțelege cu siguranță porunca lui Hristos de a deveni ca niște copii pentru a intra în împărăția cerurilor (Mt 18,3).Același pasaj din Evanghelie ne amintește că această copilărie spirituală este posibilă numai prin convertire personală.

Poetul îl numește pe Dumnezeu Creatorul, Tatăl și Răscumpărătorul meu. O rugăciune din tradiția creștină îl determină să sublinieze că Dumnezeu nu s-a întors de la lume. Dumnezeu a venit o dată să trăiască printre oameni și continuă să vină, în special în Euharistie.

De aceea, spune Cotta, pământul este tabernacolul care îl păzește pe Dumnezeu. Am fost vizitați de Soarele care răsare de sus, își amintește scriitorul cu cuvintele din cântecul lui Zaharia (Lc 1, 67-69), iar autorul se lasă din nou purtat de acea minune infinită, prezentă în poezia sa, pentru a-și aminti că Tatăl i-a încredințat lui Hristos: "Și tu vei fi îngerul lui păzitor"..

Dar uimirea nu încetează nici în alte părți ale cărții, mai ales la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru acest om, "puțin mai prejos decât îngerii" (Ps 8,5), și l-a făcut după chipul și asemănarea sa. După cum spune Cotta, "ca să mă faci, Doamne, Te-ai inspirat din Tine însuți. Ai privit înăuntru și ai scos din mine pe Dumnezeu și L-ai îmbrăcat în mine". Poetul crede în bună deificare: "Eu, Doamne, sunt făcut din Tine. Să facem împreună Universul!".

Multe sisteme socio-politice au încercat și continuă să încerce să creeze "omul nou". Ele sunt destinate să eșueze, după cum arată istoria. Dimpotrivă, Daniel Cotta ne vorbește în Alumbramientos del hombre nuevo, del hombre eterno (Omul nou, omul etern)în cuvintele lui G. K. Chesterton, care este imaginea lui Hristos.