Ca participarea la Sfânta Liturghie să fie deplină, conștientă și activă.
Conciliul Vatican II, Const. Sacrosanctum Concilium, nr. 14 și 48.
Rădăcina și centrul vieții noastre spirituale este Sfânta Jertfă din altar, una dintre cele mai importante părți ale Sfintei Liturghii. Sfântul Josemaría Escriváa declarat, atât oral, cât și în scris, că Euharistia este centrul și rădăcina vieții creștinului.
În Sfânta Liturghie Trăim jertfa lui Hristos, care s-a oferit pe sine însuși pentru noi toți, o dată pentru totdeauna, pe Cruce. Aceasta, care este centrul vieții noastre creștine și mulțumirea pe care o aducem lui Dumnezeu pentru marea sa iubire față de noi, nu este o altă jertfă, nu este o repetiție. Este același sacrificiu al lui Isus făcut prezent.
În linii mari, Liturghia creștină are două părți fundamentale:
Pentru a profita de marile roade spirituale care ne sunt dăruite nouă, creștinilor, prin celebrarea Sfintei Liturghii, trebuie să cunoaștem această celebrare, înțelegându-i gesturile și simbolurile, participând la ea cu respect.
A trăi credința creștină în mod concret implică faptul că există momente de rugăciune în familieSacramentele sunt un moment de trăire a sacramentelor împreună, în special la Liturghia de duminică.
De preferat să ajungem punctual la biserică și să ne pregătim să celebrăm cea mai mare taină a credinței noastre.
Ritualurile introductive ne pregătesc pentru a asculta cuvântul și a celebra Euharistia:
Ne pregătim să începem prima parte a unei slujbe cu cântecul de intrare. Este o cântare care ne unește pe toți, pentru că venim la slujbă din diferite locuri, culturi, vârste și cântăm cu un singur glas, ca o singură familie, familia lui Dumnezeu pe pământ, în comuniune cu întreaga Biserică.
Imnul evidențiază caracterul festiv al sărbătorii. Ne unim pentru a celebra unul dintre cele mai mari daruri pe care Isus ni le-a lăsat: Euharistia.
Unii atribuie încorporarea cântecului de intrare Papei Celestin I (422-431). Deși nu se cunoaște data exactă a înființării sale, cu siguranță a existat încă din secolul al V-lea.
Preotul intră, sărută altarul și îi salută pe toți cei prezenți făcându-și semnul crucii. A începe în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh nu înseamnă doar a pomeni numele lui Dumnezeu, ci a ne pune în prezența lui.
Acesta este un moment bun pentru a cere Domnului să ne ajute să trăim Sfânta Liturghie cu aceeași puritate, umilință și devoțiune cu care l-a primit Sfânta Fecioară.
(...) Preotul este acolo, nu în numele său, ci in nomine Ecclesiæîn numele Bisericii. El îi reprezintă astfel pe toți credincioșii și, în numele tuturor, îi dă sărutul liturgic lui Hristos, simbolizat de altar. Această venerare a altarului este exprimată prin trei semne:
În prezența lui Dumnezeu, Biserica ne invită să recunoaștem cu umilință că suntem păcătoși. Îi cerem cu umilință Domnului iertare pentru toate greșelile noastre. Recunoaștem cu umilință în fața tuturor fraților și surorilor noastre că suntem păcătoși.
Este un gest important să începem Sfânta Liturghie cu inima și sufletul curat. Este un moment bun să ne amintim când a fost ultima noastră spovedanie. Ca și creștini, trebuie să mergem la acest Sacrament pentru a-l primi pe Isus.
Și pentru a exprima această dorință și pentru a cere iertare lui Dumnezeu, folosim cuvintele orbului care a auzit că Isus trecea pe acolo și, pentru că știa că nu se poate vindeca singur, ci are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, a început să strige în mijlocul mulțimii: "Doamne, miluiește-mă". Așadar, cu încredere în mila lui Dumnezeu, ne rugăm și noi "Doamne miluiește".
Îl lăudăm pe Dumnezeu, recunoscând sfințenia Sa, precum și nevoia noastră de El. Gloria este ca un strigăt de entuziasm către Dumnezeu, către întreaga Treime.
În duminici și în solemnități rostim acest imn, care rezumă sensul ultim al vieții creștine: a da slavă lui Dumnezeu. Lăudați-L pe Dumnezeu, nu doar pentru că este bun, sau pentru că ne ajută, sau pentru lucrurile pe care ni le dă. Dați-I slavă pentru cine este El, pentru că El este Dumnezeu. Ne ajută să fim bine orientați, să afirmăm că sensul ultim al vieții noastre este El.
Colecta se numește astfel pentru că este rugăciunea care reunește cererile tuturor. Le facem prin Isus Hristos, singurul Mijlocitor, în comuniunea Duhului Sfânt, care preia cererile noastre, făcând din nou prezentă Taina Sfintei Treimi.
Preotul invită întreaga comunitate să se roage, prezentând lui Dumnezeu Tatăl cererile pe care Biserica le înalță spre ceruri de fiecare dată când se celebrează Sfânta Jertfă. "Dacă doi dintre voi se înțeleg pe pământ să ceară ceva, îl veți obține de la Tatăl meu care este în ceruri". Mt 18, 19-20.s
"Sfânta Liturghie este formată din două părți: liturghia Cuvântului și liturghia Euharistiei, care sunt atât de strâns legate încât constituie un singur act de cult". Missalul Roman, Instituția generală, 28
Prin intermediul lecturilor, îl vom asculta direct pe Dumnezeu care ne vorbește nouă, poporul său. Răspundem cântând, meditând și rugându-ne.
În prima lectură, Dumnezeu ne vorbește prin experiențele profeților săi, în cea de-a doua lectură prin apostolii săi și, în sfârșit, în Evanghelie, ne vorbește direct prin Fiul său Iisus Hristos.
Prima lectură, în general din Vechiul Testament. Dumnezeu ne vorbește prin istoria poporului Israel și a profeților săi.
Este important să medităm asupra lor, pentru că prin aceste cuvinte, Dumnezeu își pregătea poporul pentru venirea lui Hristos. Și ne pregătesc, de asemenea, pentru a-l asculta pe Isus, deoarece prima lectură este direct legată de Evanghelia care urmează să fie citită.
Psalmul responsorial este ca o prelungire a temelor propuse în prima lectură.
Prin psalmi învățăm să ne rugăm, învățăm să vorbim cu Dumnezeu, folosind chiar cuvintele Lui, care au devenit rugăciune. Cuvinte pe care El ni le pune în gură pentru ca noi să știm cum să ne exprimăm.
Ascultăm predica primilor oameni cărora Isus le-a spus: "Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile... învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit" (Mt 28,19-20). (Mt 28,19-20).
Este preluată din Noul Testament. Poate fi o parte din Faptele Apostolilor sau din scrisorile scrise de primii apostoli. De asemenea, din epistolele catolice, cartea Evrei sau Apocalipsa. Cu alte cuvinte, acestea sunt scrierile apostolilor,
Această a doua lectură ne ajută să cunoaștem modul în care trăiau primii creștini și cum le explicau altora învățăturile lui Isus. Acest lucru ne ajută să cunoaștem și să înțelegem mai bine ceea ce ne-a învățat Isus.
După cea de-a doua lectură se cântă Aleluia, care este un imn de bucurie care amintește de Înviere sau un alt imn, în funcție de cerințele timpului liturgic.
Cântarea Aleluia ne predispune să ascultăm proclamarea misterului lui Cristos. La sfârșit aclamăm, spunând: "Slavă ție, Doamne Isuse".
Însuși Isus Hristos este cel care ne vorbește în Evanghelie. De aceea îl ascultăm în picioare, iar preotul îl sărută când termină de rostit. Apoi anunță cu voce tare că Isus Cristos este printre noi: Dominus vobiscum! Dominus vobiscum!
Gesturile făcute de preot simbolizează dorința noastră de a fi parte din Adevărul Evangheliei. Învățăturile Domnului ne sunt comunicate pentru ca noi să medităm asupra lor în intimitatea noastră personală și să le încorporăm în sufletele noastre, pentru ca apoi să le putem comunica prin cuvânt și faptă. fapte de milostenie cu oamenii din jurul nostru în viața de zi cu zi.
Este o chemare la responsabilitatea apostolică a creștinilor, care în Sfânta Liturghie capătă o nouă forță.
Preotul își face timp să ne explice Cuvântul lui Dumnezeu. Omilia provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă "dialog", "conversație". Este momentul în care Dumnezeu ne vorbește prin Biserica sa.
Este o explicație simplă și practică, înrădăcinată în textele liturgice, pe care o vom aplica în viața noastră creștină. Încercăm să ne însușim sfaturile primite și să încercăm să găsim soluții concrete. O omilie bună este una care te face să reflectezi din interior.
"Noi suntem un singur popor care mărturisește o singură credință, un singur Crez; un singur popor adunat în unitatea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh" (Sfântul Leon cel Mare, Omilia I la Nașterea Domnului (PL 54, 192).
A rosti Crezul este un motiv de mândrie sfântă pentru fiecare creștin, de admirație față de realitatea de a fi poporul lui Dumnezeu, Trupul lui Hristos, Templul Duhului Sfânt.
Rugăciunea credincioșilor încheie prima parte a Liturghiei. Ne rugăm unii pentru alții, cerând pentru nevoile tuturor. Prezentarea ofrandelor de pâine și vin
În pâinea și vinul pe care preotul le oferă lui Dumnezeu - rodul sudorii și al muncii omului - se află toate eforturile voastre umane. Oferiți toate acestea lui Dumnezeu. Puneți toate orele și acțiunile din ziua voastră pe patenă, alături de Hristos și astfel vă veți supranaturaliza viața.
Totul va fi făcut pentru Dumnezeu și va fi plăcut lui Dumnezeu. Faceți cu adevărat din viața voastră o jertfă pentru Domnul. Să nu uităm că, în înălțarea acestor rugăciuni, Hristos însuși este cel care le prezintă lui Dumnezeu Tatăl prin puterea Duhului Sfânt.
Liturghia Euharistiei este cel mai important moment al Liturghiei. Prezentăm pâinea și vinul care vor deveni trupul și sângele lui Hristos. Preluăm colecta pentru întreaga Biserică și ne rugăm pentru ofrande.
În prefață, mulțumim și lăudăm pe Dumnezeu, cel de trei ori sfânt, prin rugăciunea de la început. Provine din latină: pre - factum. Înseamnă "înainte de faptă". Se numește astfel pentru că are loc chiar înainte de cel mai important eveniment al întregii Liturghii: rugăciunea euharistică.
În prefață există un dialog cu preotul, care spune mereu: "Să ne înălțăm inimile. Am înălțat-o către Domnul". În prefață am mulțumit lui Dumnezeu, am recunoscut faptele sale de iubire și îl lăudăm.
În acest moment prezentăm ofrandele, pâinea și vinul. Simplitatea acestor alimente ne amintește de băiețelul care i-a adus lui Iisus ofrandele sale, cinci pâini și doi pești. Era tot ceea ce avea, dar acea micime, pusă în mâinile lui Isus, a devenit abundență și a fost suficientă pentru a hrăni o mulțime imensă și chiar a rămas peste.
Astfel, simplele noastre ofrande de pâine și vin, puse în mâinile Domnului, vor deveni, de asemenea, din belșug, Trupul și Sângele lui Hristos pentru a hrăni o mare mulțime înfometată de Dumnezeu.
La fiecare Liturghie, noi suntem acea mulțime! Împreună cu această pâine și acest vin, îi prezentăm lui Dumnezeu, într-un mod simbolic, ceva din noi înșine.
Îi oferim eforturile, sacrificiile, bucuriile și durerile noastre. Îi oferim fragilitatea noastră pentru ca El să poată face cu noi fapte mari.
Aceasta este atitudinea interioară la care ne conduce liturghia, pentru a ne ridica inimile și a fi pregătiți pentru cel mai important moment: când Hristos va fi prezent cu Trupul și Sângele Său.
În timp ce preotul își spală mâinile, repetă în sinea ta rugăciunea pe care o face în sinea ta: Doamne, spală-mă cu totul de vina mea și purifică-mă de păcatul meu!
În Sfânta Liturghie, Domnul Isus, făcându-se "pâine frântă" din iubire pentru noi, se dăruiește nouă și ne comunică toată milostivirea și iubirea sa, înnoindu-ne inimile, viețile și relațiile noastre cu el și cu frații și surorile noastre. Papa Francisc.
Rugăciunea euharistică reprezintă toate rugăciunile din jurul momentului consacrării. Invocăm cu un rugăciune către Duhul Sfânt în acest moment în care "Biserica îi cere Tatălui să trimită Duhul Sfânt (...) peste pâine și vin, pentru ca acestea să devină, prin puterea sa, Trupul și Sângele lui Isus Cristos" (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1353).
La fel cum Duhul Sfânt s-a pogorât peste Fecioara Maria pentru a-L concepe și a-L face prezent pe Isus în pântecele ei, noi îl invocăm acum pe Duhul Sfânt să se pogoare peste aceste daruri și, de asemenea, să-L facă prezent pe Hristos printre noi.
"Trebuie să ne înălțăm inimile către Domnul nu doar ca răspuns ritualic, ci ca o expresie a ceea ce se întâmplă în această inimă care se ridică și îi atrage pe alții în sus". Papa Benedict al XVI-lea
Apoi, este momentul în care pâinea și vinul, două alimente foarte simple, sunt aduse la altar, pe care preotul le va oferi lui Dumnezeu pentru ca Hristos să se facă prezent în Euharistie, să ne convertească și pe noi, să ne facă mai buni, mai asemănători cu El.
Versurile sunt preluate din Sfânta Scriptură. Prima parte este o cântare pe care am învățat-o de la corul îngerilor, pe care profetul Isaia i-a auzit cântând lui Dumnezeu la tronul său. Sfântul de trei ori repetat ne amintește de cele trei persoane divine ale Sfintei Treimi.
A doua parte este aclamația pe care i-o spun lui Isus în timp ce intră în Ierusalim călare pe un măgar în Duminica Floriilor: "Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului, hossana!".
Erau fericiți să-l aclame pe Isus, regele mult așteptat, care intra în orașul lor. În Sfânta Liturghie îl aclamăm și pe Hristos, care este pe punctul de a ni se face prezent. De aceea putem spune că sfântul este un cântec al oamenilor și al îngerilor, care se unesc pentru a-L lăuda pe Dumnezeu.
"Puterea cuvintelor și a faptelor lui Hristos și puterea lui darurile Duhului Sfânt să facă sacramental prezent, sub formă de pâine și vin, Trupul și Sângele Său, jertfa Sa oferită pe Cruce o dată pentru totdeauna". Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1353.
Am ajuns în inima rugăciunii euharistice, la cel mai important moment al Liturghiei. Urmând porunca dată de Isus apostolilor săi: "Faceți aceasta în memoria mea", preotul, acționând în persoana lui Cristos, pronunță cuvintele de instituire a Euharistiei, aceleași cuvinte pe care Isus le-a rostit în ziua Cinei de Taină.
(...) Ce profunzime prețuiesc cuvintele: acesta este Trupul meu; acesta este paharul Sângelui meu! Ele ne umplu de certitudine, ne întăresc credința, ne asigură speranța și ne îmbogățesc caritatea. Da: Cristos trăiește, este același ca acum două mii de ani și va trăi mereu, intervenind în pelerinajul nostru. Încă o dată vine la noi ca un călător alături de noi, așa cum a făcut-o la Emaus, pentru a ne susține și a ne sprijini în tot ceea ce facem.
Prezența reală a lui Isus este o consecință a misterului inefabil care se împlinește prin transsubstanțiere, în fața căruia nu există altă atitudine decât aceea de a adora atotputernicia și iubirea lui Dumnezeu. Iată de ce îngenunchem în acest moment sublim, care se află în centrul celebrării euharistice. În astfel de momente, preotul este instrumentul Domnului, acționând in persona Christi.
Sfânta Liturghie se încheie așa cum am început-o, cu semnul crucii. Putem pleca liniștiți, pentru că l-am văzut pe Dumnezeu, l-am întâlnit și suntem reînnoiți pentru a continua misiunea pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o. La sfârșitul slujbei, preotul ne dă binecuvântarea finală.
Ritualurile care încheie sărbătoarea sunt:
Am primit binecuvântarea preotului. Fie ca acel "să pleci în pace" să fie reflexul unei Sfinte Liturghii bine trăite.
Cuvântul binecuvântare provine din două cuvinte: bine și spune. Când Dumnezeu spune lucruri bune despre noi, Cuvântul Său ne face diferiți, ne dă harul de a duce lupta cea bună a credinței. Astfel, Sfânta Liturghie se încheie și suntem gata să ne continuăm viața creștină.
Atunci când timpul dedicat mulțumirii în cadrul Liturghiei este prea scurt, poate fi o idee bună să se prelungească mulțumirea cu câteva minute în plus, într-un mod personal, la sfârșitul tuturor părților Liturghiei.
Bibliografie:
