Duminica Cuvântului lui Dumnezeu

În cadrul omilie în Bazilica Sfântul PetruPapa a evocat inițiativa Cuvântului lui Dumnezeu de a crea lumea și iubirea sa de a ne fi ales pe noi în Cristos, Cuvântul său etern. Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu ne-a vorbit prin profeți, în plinătatea timpului acest cuvânt s-a împlinit: nu mai este o promisiune, ci s-a adeverit (cf. Lc 4,21). Acum, "prin puterea Duhului Sfânt, el a locuit în mijlocul nostru și vrea să ne facă locuința sa, să ne împlinească așteptările și să ne vindece rănile".

Asemenea acelor evrei care îl contemplau în sinagoga din Nazaret, cu ochii ațintiți asupra lui (cf. Lc 4,20), și noi ar trebui să fim capabili să înțelegem noutatea radicală a acestui Cuvânt care este Cristos. În el, propune Francisc, putem contempla două aspecte legate între ele: "Cuvântul îl revelează pe Dumnezeu și Cuvântul ne conduce la om. Ea se află în centru, ea îl descoperă pe Dumnezeu și ne conduce la om".

Cuvântul revelator al lui Dumnezeu

În primul rând, Cuvântul îl descoperă pe Dumnezeu. "Ea ne dezvăluie fața lui Dumnezeu ca fiind Cel care se îngrijește de sărăcia noastră și se preocupă de destinul nostru".. Nu ca un tiran închis în ceruri, nici ca un observator rece, indiferent și imperturbabil, un zeu neutru și indiferent. El este "Dumnezeu cu noi", Cuvântul făcut trup, care ia partea noastră și se implică și se angajează în durerea noastră, "Spiritul iubitor" al omului.

În calitate de purtător de cuvânt calificat al acestui Cuvânt în Biserică, Francisc se adresează personal ascultătorilor săi, fiecăruia dintre noi:

"El este un Dumnezeu apropiat, milostiv și tandruEl vrea să te elibereze de poverile care te strivesc, vrea să-ți încălzească frigul iernilor, vrea să-ți lumineze zilele întunecate, vrea să-ți susțină pașii nesiguri. Și o face prin Cuvântul Său, cu care vă vorbește pentru a vă întoarce la pentru a aprinde speranța în mijlocul cenușii temerilor tale, pentru a te face să regăsești din nou bucuria. în labirintul tristeților tale, pentru a umple cu speranță amărăciunea singurătății tale. El te face să mergi, nu într-un labirint, ci pe drum, pentru a te întâlni cu el în fiecare zi".

Și de aceea Francisc ne întreabă dacă purtăm în inimile noastre și transmitem în Biserică acest adevărat "chip" al lui Dumnezeu, învăluită în încrederea, îndurarea și bucuria credinței. Sau dacă, dimpotrivă, îl vedem și îl arătăm într-un mod riguros, învăluit în frică, ca pe un idol fals care nu ne ajută nici pe noi, nici pe altcineva.

Cuvântul ne conduce la alții

În al doilea rând, Cuvântul ne conduce la om. Când înțelegem că Dumnezeu este milostiv și plin de compasiune, depășim tentația unei religiozități exterioare, reci, care nu atinge și nu transformă viața. "Cuvântul ne îndeamnă să ieșim din noi înșine pentru a porni în întâmpinarea fraților noștri cu singura forță umilă a iubirii eliberatoare a lui Dumnezeu".

Este ceea ce a făcut și a spus Isus în sinagoga din Nazaret, când a dezvăluit că "El a fost trimis să vină în întâmpinarea celor săraci - adică a noastră, a tuturor - și să-i elibereze". El nu a venit să ne dea un set de reguli, ci să ne elibereze de lanțurile care ne întemnițează sufletele.. "În acest fel, el ne dezvăluie care este cultul care îi place cel mai mult lui Dumnezeu: să avem grijă de aproapele nostru".

De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu se opune rigidității: "Rigiditatea nu ne schimbă, ci doar ne ascunde, Cuvântul lui Dumnezeu ne schimbă". Pătrunde în suflet ca o sabie (cf. Evrei 4,12): pe de o parte, ne consolează, descoperindu-ne fața lui Dumnezeu; pe de altă parte, ne provoacă și ne zguduie, arătându-ne contradicțiile noastre și punându-ne în criză. "Nu ne lasă în pace, dacă prețul acestei păci este plătit de o lume sfâșiată de nedreptate și foamete, iar cei care suferă consecințele sunt întotdeauna cei mai slabi (...) Cuvântul pune în criză acele justificări ale noastre care fac ca ceea ce nu merge să depindă întotdeauna de celălalt sau de alții".

Papa nu vorbește despre teorii: "Câtă durere simțim când îi vedem pe frații și surorile noastre murind pe mare pentru că nu li se permite să debarce".

În continuare, el înfige sabia în suflet: "Cuvântul lui Dumnezeu ne invită să ieșim la lumină, să nu ne ascundem în spatele complexității problemelor, în spatele lui "nu e nimic de făcut" sau "ce pot să fac" sau "e problema lor sau a lui". Ea ne îndeamnă să acționăm, să unim cultul lui Dumnezeu și grija față de om".

Pe lângă rigiditate, care pentru Francisc este tipică pelagianismului modern, orice "spiritualitate" "angelică" sau neîncarnată, tipică mișcărilor neognostice, se opune și ea Cuvântului lui Dumnezeu. Papa o descrie în mod grafic: "O spiritualitate care ne pune "pe orbită", fără să ne îngrijim de frații și surorile noastre".

Pe de altă parte: "Cuvântul care s-a făcut trup (cf. Ioan 1,14) vrea să se întrupeze în noi. Ea nu ne îndepărtează de viață, ci ne introduce în viață, în situațiile cotidiene, în ascultarea suferinței fraților și surorilor noastre, în strigătul celor săraci, în violența și nedreptățile care rănesc societatea și planeta, pentru a nu fi creștini indiferenți, ci creștini muncitori, creștini creativi, creștini profetici".

Cuvântul lui Dumnezeu nu este o literă moartă, ci spirit și viață. Citând-o pe Madeleine Delbrêl (o mistică franceză care a lucrat în mediile muncitorești din Paris, care a murit în 1964 și care este în prezent în proces de beatificare), Francisc spune că "Condițiile pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu sunt cele ale "azi" nostru: circumstanțele vieții noastre de zi cu zi și nevoile aproapelui nostru" (La alegría de creer, Santander 1997, 242-243).

Toate acestea ne obligă, subliniază Papa, să punem în primul rând Cuvântul lui Dumnezeu în centrul grijii pastorale, să îl ascultăm și, de acolo, să ascultăm și să ne ocupăm de nevoile celorlalți.