Vocații: Vis, serviciu și fidelitate

Vocații care visează ca Sfântul Iosif

• Primul cuvânt, visViața Sfântului Iosif, care a știut cum să facă din marele "vis" al lui Dumnezeu propriul său visMântuirea noastră. Deși Evangheliile nu consemnează nici măcar un cuvânt despre Iosif, cu inima tatălui săucapabilă să dea și să genereze viață în viața de zi cu zi", și-a câștigat statutul de a fi patron al vocațiilor în Biserică, pentru care sunt acolo: "să genereze și să regenereze viața în fiecare zi"..

Importanța vocațiilor

Acesta este motivul pentru care vocațiile sunt întotdeauna necesare și, adaugă Papa, "mai ales astăzi, în vremuri de fragilitate și de suferință cauzate și de pandemie."Noul", care a dat naștere la nesiguranță și teamă cu privire la viitor și la însuși sensul vieții".

Este foarte adevărat că Sfântul Iosif are de-a face cu cele mai profunde vise ale fiecărei persoane. Visul fiecărei persoane, subliniază Francisc, este iubirea în inimă: "Iubirea este cea care dă sens vieții, pentru că îi dezvăluie misterul. Viața, de fapt, nu poate fi obținută decât dacă este dăruită, nu poate fi posedată cu adevărat decât dacă este abandonată pe deplin"..

Dumnezeu, am putea spune, este deci "primul protagonist" al viselor Sfântului Iosif: "Prin visele pe care Dumnezeu i le-a inspirat, i-a făcut cadou existența". I-a dat Sfântului Iosif capacitatea de a se dărui pe sine, în întregimeA fost un om al marilor planuri ale lui Dumnezeu, decisiv pentru salvarea omenirii. Și să facă acest lucru printr-o viață simplă, fără o strălucire umană extraordinară.

Merită, printre multe altele, așa cum vedem, să atragem atenția asupra terminologiei lui Francisc, care face aluzie la discernământul voinței lui Dumnezeu prin intermediul viselor, cel puțin în cazul Sfântului Iosif. Căci așa cum avem înțelesul (extern) a urechii, există în noi ceva de genul "urechea internă".. Și nu se referă aici la structura anatomică din spatele timpanului, ci la un capacitatea sufletului: capacitatea de a asculta semnele cele mai obișnuite pe care ni le trimite Dumnezeu.

În cazul Sfântului Iosif, scrie Papa, "urechea sa interioară vigilentă a avut nevoie doar de un mic semnal pentru a-i recunoaște vocea (...).vocea lui Dumnezeu). Și rețineți că acest lucru se aplică și la chemările Domnului către noi:

"Lui Dumnezeu nu-i place să se dezvăluie într-un mod spectaculos, forțându-ne libertatea. El ne face cunoscute cu blândețe planurile saleEl nu ne uimește cu viziuni șocante, ci se apropie cu blândețe de sinele nostru interior, apropiindu-se intim de noi și vorbindu-ne prin intermediul gândurilor și sentimentelor noastre. Și astfel, așa cum a făcut cu Sfântul Iosif, ne fixează obiective înalte și surprinzătoare.

Urmărind chemarea la vocație

Ca și în cazul tatăl lui Iisus, Chemările lui Dumnezeu ne fac să ne schimbăm planurile, ne cer curajul de a urma voia lui, Ne împing să ieșim, să ne dăruim, să mergem mai departe:

"Nu există credință fără risc, confirmă Francisc. Numai prin abandonarea cu încredere în har, lăsând deoparte planurile și confortul propriu, îi spui cu adevărat "da" lui Dumnezeu.. Și fiecare "da" dă roade, pentru că aderă la un plan mai mare, din care noi doar întrezăresc detalii, dar pe care Artistul divin îl cunoaște și îl duce mai departe, pentru a face din fiecare viață o capodoperă.

Dar ascultarea sau primirea lui Iosif nu este pasivă, ci activă: el o pune în acțiune, cu curaj și tărie de caracter (Ap. Scrisoarea Patris corde, 4). "Fie ca el, cere Francisc, să-i ajute pe toți, mai ales pe tinerii în discernământ, să realizeze visele pe care Dumnezeu le are pentru ei; să inspire inițiativa curajoasă de a spune 'da' Domnului, care întotdeauna surprinde și niciodată nu dezamăgește".

Vocații de slujire după exemplul Sfântului Iosif

• Al doilea cuvânt este serviciu. De fapt, poporul creștin îl numește pe Sfântul Iosif un soț foarte cast, "dezvăluind astfel capacitatea sa de a iubi fără a păstra nimic pentru sine". Și aici Papa reia un pasaj din scrisoarea sa despre Sfântul Iosif, când spune că slujirea Sfântului Iosif și sacrificiile sale au fost posibile doar pentru că au fost susținute de o iubire mai mare: o iubire care depășește simpla "logică" (umană) a sacrificiului. Această iubire se exprimă și se concretizează în ceea ce Francisc numește "darul de sine". Și el implică acest lucru, atunci când nu există un astfel de dar de sine către Dumnezeu și către ceilalți, nu este posibil să descoperim sau să răspundem cu adevărat la orice vocație. Așa spune Francisc:

"Orice vocație adevărată se naște din darul de sine, care este maturizarea sacrificiului simplu. Acest tip de maturitate este necesar și în preoție și în viața consacrată. Când o vocație, fie că este vorba de viața conjugală, celibatară sau virginală, nu ajunge la maturitatea dăruirii de sine, oprindu-se doar la logica sacrificiului, atunci, în loc să devină un semn al frumuseții și bucuriei iubirii, riscă să exprime nefericire, tristețe și frustrare". (Patris corde, 7).

Unde se arată acest dar de sine? Se vede în fapte: în "disponibilitatea sa de a înfrunta situații noi cu orice ocazie, fără a se plânge de ceea ce se întâmpla, gata să dea o mână de ajutor pentru a îndrepta lucrurile", Sfântul Iosif a fost "mâna întinsă a Tatălui ceresc către Fiul său pe pământ".. Și este tocmai Prin urmare, ea este un bun model pentru toate vocațiile, chemate să fie instrumente ale iubirii lui Dumnezeu Tatăl, "Mâinile sârguincioase ale Tatălui pentru fiii și fiicele sale".

Astfel, Papa se referă la Sfântul Iosif și ca "gardian al vocațiilor".. Prin grija sa atentă și plină de solicitudine, prin faptul că a lăsat deoparte ambițiile și nostalgiile sale, ne încurajează să avem grijă de ceea ce Domnul ne încredințează prin Biserică.

Vocații credincioase

• Dacă visul este un precursor al chemării lui Dumnezeu care îl împlinește, iar serviciul concretizează răspunsul nostru la această chemare, al treilea cuvânt, fidelitate, exprimă "ritmul zilnic" pe calea vocației.

Sfântul Iosif este omul drept care se roagă și își exercită în liniște smerita sa smerenie muncă de tâmplar (cf. Mt 13:55), cu răbdare, în mijlocul vieții de zi cu zi. El "știe că existența nu se construiește decât prin aderarea continuă la marile alegeri". În acest fel, cu siguranță "nu a inspirat cronicile vremii, ci viața de zi cu zi a fiecărui părinte, a fiecărui muncitor și a fiecărui creștin de-a lungul secolelor. Pentru că vocația, ca și viața, nu se maturizează decât prin fidelitate zilnică". Exemplul Sfântul Iosif, păzește și slujește

Și această fidelitate, așa cum am văzut deja, se hrănește din ceea ce exprimă cuvântul însuși: încrederea în Dumnezeu, care de la început îi spune: "nu te teme". Aceste cuvinte au rolul de a prezida, de a întări și de a ghida nu numai începutul călătoriei, ci întreaga călătorie, transformând-o într-o călătorie a bucuriei. Merită să citiți acest paragraf, aflat la sfârșitul articolului Mesajul lui Francisc:

"Nu te teme: acestea sunt cuvintele pe care Domnul ți le adresează și ție, dragă soră, și ție, dragă frate, atunci când, chiar și în mijlocul incertitudinilor și ezitărilor, simți că nu mai poți amâna dorința de a-i dărui viața ta.
Cuvinte pe care vi le repetă atunci când, oriunde v-ați afla, poate în mijlocul încercărilor și neînțelegerilor, vă străduiți în fiecare zi să împliniți voința Lui.
Sunt cuvintele pe care le redescoperi atunci când, pe calea chemării, te întorci la prima ta iubire. Sunt cuvintele care, ca un refren, îi însoțesc pe cei care îi spun da lui Dumnezeu cu viața lor, ca Sfântul Iosif, în fidelitate zilnică.