El nazismo no solo se crearía instituciones para su desarrollo, como la Sociedad Alemana para la Higiene Racial (1904), sino que países tan democráticos como Estados Unidos, Dinamarca o Suecia aprobaron leyes restrictivas para los portadores de enfermedades hereditarias que llegarían hasta la esterilización forzosa, eugenesia y eutanasia.
Estas ideas –de eugenesia y eutanasia, sin llamarlas así– calaron en algunos dirigentes nacionalsocialistas, Adolf Hitler incluido, deseosos de afirmar la supremacía de la raza aria librándola de cualquier posible mácula.
Más allá de las teorías y los objetivos plasmados en innumerables libros, la primera medida oficial tuvo lugar el 14 de julio de 1933, apenas transcurrido medio año desde su llegada al poder en Alemania, con promulgarea legii pentru protecția sănătății ereditare.
Establecía que quienes sufrieran de “imbecilidad congénita, esquizofrenia, demencia maniacodepresiva, epilepsia hereditaria, enfermedad de Huntington [...] y alcoholismo agudo” debían ser esterilizados, y se crearon tribunales especiales para velar por su cumplimiento. ¿Es o no es esto una forma de eutanasia y eugenesia?
În ciuda plângerilor Bisericii Catolice și a unor personalități, se presupune că între Între 1933 și 1945, aproximativ 400.000 de germani au fost supuși sterilizării forțate.. Au fost incluse și alte cazuri care nu erau prevăzute în lege, cum ar fi copiii de mame germane și de soldați coloniali francezi născuți în Ruhr în timpul ocupației galice (1923-25).
Dar, așa cum Hitler însuși a mărturisit în 1935 doctorului Gerhard Wagner, liderul Societății Național-Socialiste a Medicilor Germani, a fost părea necesar să mergem mai departe, chiar dacă situația nu permitea încă acest lucru.. Trebuiau luate măsuri până la momentul potrivit, iar acel moment avea să vină cu sunetul tobelor de război.
Afiș de la o conferință din 1921 privind eugenia, care arată statele americane care au implementat legi de sterilizare.
La 20 februarie 1939, Gerhard Kretchmar s-a născut în micul oraș săsesc Pomssen. Ceea ce ar fi trebuit să fie o bucurie pentru părinții săi, Richard și Lina, s-a transformat în disperare. Îi lipseau o mână și un picior, era orb și suferea de alte patologii. Când și-a consultat medicul de familie, acesta i-a spus că cel mai bun lucru care i se putea întâmpla era să moară.
Convinși național-socialiști, părinții i-au adresat lui Hitler o petiție în acest sens, având în vedere că eutanasia-eugenesia a fost ilegală. Cancelarul a fost de acord cu cererea, trimițându-l pe medicul său personal, Karl Brandt, la Leipzig, pentru a aduna toate informațiile și a acționa dacă considera necesar. La 25 iulie 1939, cu acordul tuturor, copilul a murit după ce i s-a administrat o injecție de Luminal.
Posibil, convingerea că o mare parte a societății germane va înțelege la ampliación de las medidas eugenésicas movió al régimen a dar un paso más. Días antes, a cuenta del caso, había tenido lugar una reunión secreta en una villa en la berlinesa Tiergartenstrasse, 4.
En el encuentro, presidido por el propio Brandt y Philipp Bouhler, jefe de la Cancillería del Führer en el NSDAP, participaron distintos miembros del Ministerio del Interior, así como prestigiosos médicos y psiquiatras.
Acolo și-a propus ca obiectiv establecer un programa de eutanasia-eugenesia a gran escala care afectează pacienți incurables, en el argot nazi, 'vidas indignas de ser vividas', y así poder darles una 'muerte misericordiosa'.
În cadrul discuției, s-a luat în considerare posibilitatea elaborării unei legi a eutanasiei, dar s-a ajuns la concluzia că o mare parte a populației, în special bisericile, nu ar înțelege acest lucru. S-a decis atunci să se ia aceste măsuri într-un mod discret și ascuns, para que no se pudiera hablar de asesinato.
Una de las primeras fue la creación del Comité del Reich para el registro científico de enfermedades hereditarias y congénitas, que elaboraría un censo de los recién nacidos con deficiencias.
La reunión final tuvo lugar el 5 de septiembre. En ella se exhibió un documento firmado el día 1 (fecha de la invasión de Polonia) por Hitler que señalaba: «El Reichsleiter y el doctor en medicina Brandt están encargados, bajo su responsabilidad, de extender las atribuciones de ciertos médicos que serán designados nominalmente.
Estos pot acorda o moarte milostivă bolnavilor pe care i-au considerat incurabili în conformitate cu cea mai riguroasă evaluare posibilă". Toată lumea a crezut că publicul german, preocupat de război, nu va acorda prea multă atenție acestui subiect.
În același timp, a fost orchestrată o campanie pentru a sensibilizarea societății germane cu privire la consecințele economice și sociale ale exodului asupra economiei și societății que suponía mantener con vida a estas personas.
De los libros y folletos se pasaría a cortometrajes como Das Erbe (La herencia, Carl Hartmann, 1935), y a exitosos largometrajes como Ich klage an (Yo acuso, Wolfgang Liebeneiner, 1941).
Între timp, în școli, copiilor li se puneau probleme de genul acesta: "Dacă costă 500.000 de mărci pe an să întreții un azil pentru bolnavi incurabili și 10.000 de mărci să construiești o casă pentru o familie de muncitori, Câte locuințe familiale ar putea fi construite pe an cu ceea ce se risipește pe azil?".
Karl Brandt, medicul personal al lui Hitler și organizatorul Aktion T-4.
Operațiunea a fost lansată sub numele de Aktion T-4, după numele conacului din Tiergartenstrasse, unde își avea sediul. Spitalele și sanatoriile de boli mintale din întregul Reich au fost obligate să raporteze acei pacienți considerați incurabili..
. Ei trebuiau să facă acest lucru prin intermediul unui formular stabilit de Ministerul de Interne, care includea trei grupuri:
După ce dosarele au sosit, trei medici le-au examinat și au bifat o căsuță care decidea viitorul persoanei în cauză. O cruce roșie semnifică moartea, o cruce albastră semnifică viața, iar un semn de întrebare semnifică îndoiala cu privire la o viitoare revizuire.
Primele au fost preluate de autobuze mari, gri, folosite de Deutsche Post, serviciul poștal, care aveau particularitatea de a avea geamurile fumurii negre.
La scurt timp după ce pacienții au fost transferați, familiile acestora au primit o nouă scrisoare prin care erau informate de decesul lor.
Destinația era unul dintre cele șase centre de gazare: Grafeneck, Hartheim, Sonnenstein, Brandenburg, Bernburg și Hadamar. Aici, se efectuau următoarele operațiuni o examinare vizuală superficială care i-a salvat pe puțini de la moarte imediată.. Copiii foarte mici au fost îndepărtați cu injecții de morfină sau scopolamină.
Deși familia a fost anunțată de transfer, nu au fost adăugate prea multe detalii. Al cabo de poco, recibía una nueva carta informando de la defunción y su supuesta causa, y anunciando que el cadáver había sido incinerado por motivos de salud pública.
En algunos casos se añadían las cenizas, y en otros se daba un corto plazo para que pudieran ser recogidas por los familiares.
Numărul de grupuri afectate a crescut constant. O directivă i-a obligat pe medici și pe moașe să raporteze copiii născuți cu malformații.La scurt timp după aceea, părinții au fost informați de existența unor sanatorii speciale pentru îngrijirea și reabilitarea lor și li s-a cerut permisiunea de a-i transfera în centre din care aproape nimeni nu s-a mai întors.
Karl Brandt (dreapta) cu Adolf Hitler și Martin Bormann. Bundesarchiv, Bild 183-H0422-0502-001 / CC-BY-SA 3.0
Las cartas de condolencia, por otra parte, no siempre resultaban convincentes. Algunas contenían errores de sexo o edad, y las patologías del difunto no siempre casaban con la causa de la muerte. A veces la urna estaba vacía, o había dos urnas para una misma persona.
La presión sobre el personal de los centros comenzó a ser excesiva, y Zvonurile au început să se răspândească în satele adiacente sanatoriilor.
Încă din 19 martie 1940, Theophil Wurm, episcopul protestant din Württemberg, a trimis o scrisoare ministrului de interne cerând explicații. Seguirían otros, mientras las familias se mostraban cada vez más reacias a los traslados.
Sin embargo, el aldabonazo a la Aktion T-4 lo puso el obispo de Münster, Clemens August von Galen, en su homilía del 3 de agosto de 1941.
Episcopul Clemens August von Galen.
În predică, care a fost reprodusă în unele parohii din dieceză, von Galen a spus: "Există o suspiciune larg răspândită, la limita certitudinii, că atât de multe decese neașteptate în rândul bolnavilor psihici nu sunt datorate unor cauze naturale, sino que han estado deliberadamente programadas, y que los oficiales, siguiendo el precepto según el cual está permitido destruir ‘vidas que no merecen ser vividas’, matan a personas inocentes, si se decide que estas vidas no tienen valor para el pueblo y para el Estado.
Es una doctrina terrible que justifică uciderea unor oameni nevinovațicare dă carte albă pentru uciderea invalizilor, a celor deformați, a bolnavilor cronici, a persoanelor în vârstă care nu pot munci și a bolnavilor care suferă de o boală incurabilă.
La denuncia no podía ser más alta y clara, e hizo mella. La oposición a las medidas eutanásico-eugenésicas arreció, al tiempo que el nerviosismo de los ejecutivos de la Aktion T-4 aumentaba.
Inmerso en la campaña contra la URSS, Hitler no quería ningún malestar social en la retaguardia, por lo que no le quedó más remedio que suspender 'oficialmente' la operación el 24 de agosto de 1941.
Se llevaban para entonces registradas 70.273 víctimas. Sin embargo, recientes estudios sugieren que la operación continuó de forma encubierta y con otros métodos.
Aunque los traslados cesaron, una inyección mortal, la intoxicación con medicamentos o la inanición sustituyeron al gas. Probabil că numărul victimelor nu va fi cunoscut niciodată, aunque muy bien podrían rondar las 200.000.
Publicado originalmente en La Vanguardia.
