Deși durerea este una dintre cele mai comune experiențe ale vieții, ființele umane nu sunt întotdeauna pregătite pentru ea și ne cere în permanență să învățăm și să ne adaptăm la noi circumstanțe. Durerea nu se referă doar la moarte. Durerea este o emoție sau mai multe emoții pe care ființele umane le experimentează atunci când suferă o pierdere de orice fel.
Nu există "experți" în durerea pierderii; ea are întotdeauna o dimensiune de originalitate: în modul în care se manifestă, în cauzele sale și în diferitele reacții pe care le declanșează. De multe ori ne trezim că suferim profund din motive și motive la care nu ne-am așteptat niciodată.
Sfântul Părinte Ioan Paul al II-leaSuferința umană stârnește compasiune; stârnește, de asemenea, respect și, în felul ei, sperie. Într-adevăr, în ea este cuprinsă măreția unui mister specific [...] omul, în suferința sa, este un mister intangibil".
Această experiență umană ne determină să căutăm ajutorul celorlalți și să oferim în schimb sprijinul nostru. Experiența de depășirea dureriine învață să acordăm mai multă atenție celor care suferă. Experiența durerii face diferența între o persoană matură, care este capabilă să facă față obstacolelor și situațiilor dificile, și o persoană care se lasă purtată și absorbită de propria sa
Credința este cel mai bun refugiu pentru cei care trebuie să treacă prin procesul de jelire a unei pierderi de orice fel și în orice particularitate. Credința ne dă puterea, calmul și seninătatea necesare pentru a ușura durerea durerii.
"Învierea lui Isus nu numai că dă certitudinea vieții dincolo de moarte, dar luminează și misterul morții pentru fiecare dintre noi. Dacă vom trăi uniți cu Isus, fideli lui, vom putea înfrunta cu speranță și seninătate chiar și trecerea morții". (Papa Francisc, Audiența generală din 27 noiembrie 2013).
va veni inexorabil. Prin urmare, ce deșertăciune deșartă să ne concentrăm existența asupra acestei vieți! Uitați-vă cât de mulți suferă. Unii, pentru că se termină, găsesc dureros să o părăsească; alții, pentru că durează, o găsesc plictisitoare... În orice caz, nu este loc pentru sentimentul eronat de a justifica trecerea noastră pe pământ ca pe un sfârșit.
Trebuie să lăsăm în urmă această logică și să ne ancorăm în cealaltă logică: logica eternă. Este nevoie de o schimbare totală: o golire de sine, de motivațiile egocentrice, care sunt depășite, pentru a renaște în Hristos, care este veșnic (...).Surco, 879)
Nu te teme de moarte. -Accept-o, de acum înainte, cu generozitate..., când vrea Dumnezeu..., cum vrea Dumnezeu..., oriunde vrea Dumnezeu. -Nu vă îndoiți: ea va veni la momentul, în locul și în modul care vă convine cel mai bine..., trimisă de Dumnezeu-Tatăl vostru. -Bine ați venit la sora noastră moartea! (Camino, 739).
Viziune supranaturală! Calm! Pace! Privește lucrurile, oamenii și evenimentele... cu ochii veșniciei!
Așadar, orice zid care îți blochează calea - chiar dacă, omenește vorbind, este impunător - de îndată ce îți ridici cu adevărat ochii spre Cer, ce mic este!Forjă, 996).
Prin alegerea Întrupării, Iisus Hristos El a vrut să experimenteze toată suferința omenească posibilă pentru a ne învăța că iubirea poate depăși orice fel de durere. Durerea poate fi depășită privind la viața lui Isus și urmându-i pașii.
Durerea este un punct de întâlnire între bucuria speranței și nevoia de rugăciune. Creștinii acceptă durerea în speranța unei bucurii viitoare. Ei sunt pe deplin conștienți de limitele lor și se bazează pe ajutorul implorat de la Dumnezeu în rugăciune.
Suferința este doar o parte a călătoriei, un loc de trecere; nu este niciodată stația finală. Astfel, rugăciunea devine un moment important în care suferința își găsește sensul și, cu harul lui Dumnezeu, devine bucurie.
Rugăciunea este un sprijin fundamental în procesul de acceptare și depășire a unei pierderi. Efectul purificator al rugăciunii se realizează deoarece, de fiecare dată când o persoană se roagă, ea experimentează Mila lui Dumnezeu și să își împărtășească preocupările și problemele.
Cu toate acestea, există momente în această călătorie în care experiența durerii modelează viața unui om. Nu mai este vorba de a accepta sau de a respinge durerea, ci de a învăța să vedem suferința ca parte a propriei noastre existențe și ca parte a planului lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
Durerea pierderii unei persoane dragi este naturală și inevitabilă. Cu toate acestea, depășirea ei nu este ușoară și, uneori, din diverse motive, există persoane care rămân blocate în această suferință. Din acest motiv, există multe fundații catolice care oferă sprijin și organizează grupuri pentru a-i ajuta pe oameni să revină la viață după moartea unei persoane dragi și să depășească pierderea suferită.
Pentru a face față durerii durerii, este necesar să conștientizăm importanța acompaniament spiritual în acele momente dificile. Nu există o rețetă universală, particularitățile fiecărui caz în parte fac ca fiecare caz să fie unic și special.
Se spune că "durerea vine din trup și suferința din suflet", dar este necesar să-i ajutăm pe cei care îi însoțesc să fie senini și "împăcați cu Dumnezeu", pentru că astfel "se transmite această seninătate". Ceva care, ulterior, va ușura într-un fel sau altul doliul.
Atunci când vorbesc despre oamenii aflați în procesul de depășire a durerii, preoții subliniază un singur cuvânt: speranță. Speranța îi ajută să se repoziționeze din punct de vedere spiritual, să își regăsească locul, inclusiv în practica religioasă, pe care poate au abandonat-o. Ei trebuie să fie făcuți să vadă că Dumnezeu nu le-a trimis durerea pe care o trăiesc, ci că îi iubește.
De aceea, încurajează Papa Francisc, "nu încetați să vorbiți cu Domnul nostru și cu Mama sa, Sfânta Fecioară. Ea ne ajută întotdeauna".
Bibliografie:
Catehismul Bisericii Catolice.
OpusDei.org
