În fiecare an, organizația Joi după RusaliiBiserica celebrează o sărbătoare liturgică unică: fiesta de Jesucristo, Sumo y Eterno Sacerdote. Nu este doar o altă amintire liturgică, ci o invitație profundă de a contempla chiar inima misterului creștin: Hristos care se oferă Tatălui pentru mântuirea lumiiși care asociază preoții Bisericii cu această jertfă.
Această sărbătoare îl are în centrul ei pe Hristos în dimensiunea preoțeascăși anume ca mediator între Dumnezeu și om (cf. 1 Tim 2:5). El nu sărbătorește un moment specific din viața sa (cum ar fi Crăciunul sau Paștele), ci mai degrabă ființă sacerdotală eternăconform ordinului lui Melchisedec (cf. Evr 5,6).
Iisus nu era un preot ca cei din templul evreiesc. El este preotul perfect deoarece a oferit nu sacrificii de animale, ci trupul și sângele său. în ascultare și iubire față de Tatăl. Așa cum spune Scrisoarea către Evrei: "Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare... nu prin sângele țapilor și al vițeilor, ci prin sângele Său a intrat o dată pentru totdeauna în sanctuar și a obținut răscumpărarea veșnică" (Evrei 9:11-12).
Această sărbătoare a fost introdusă în calendarul liturgic de unii episcopi - în special în Spania și America Latină - în secolul al XX-lea și a fost aprobată de Congregația pentru Cultul Divin în 1987. De atunci, a fost adoptată de multe dioceze din întreaga lume.
Biserica învață că Hristos este preot, victimă și altar în același timp. El nu este doar cel care oferă, ci și cel care cel care se predăHristos, preotul veșnic, prin jertfa trupului Său, o dată pentru totdeauna, a dus la bun sfârșit lucrarea răscumpărării oamenilor" (Prefața la Liturghia acestei sărbători).
La Cina cea de Taină, El a anticipat în mod sacramental sacrificiul pe care îl va consuma pe cruce. De atunci, fiecare Liturghie este o actualizare reală și sacramentală a acelui sacrificiu unic. Ea nu se repetă, ci devine prezentă, prin puterea Duhului Sfânt.
De aceea, atunci când preoții celebrează Euharistia, acționează "in persona Christi Capitis". (în persoana lui Hristos Capul), nu ca simpli delegați sau reprezentanți. Hristos însuși este cel care acționează prin ei.
Acest festival este, de asemenea, o ocazie privilegiată de a Rugăciune pentru preoți. Ei au fost configurați cu Hristos Preotul pentru a continua misiunea sa. În cuvintele Sfântului Ioan Paul al II-lea: "Preoția ministerială participă la preoția unică a lui Cristos și are sarcina de a face prezentă în fiecare epocă jertfa răscumpărării" (Scrisoarea către preoți, Joia Mare 1986).
Astăzi, mai mult ca oricând, preoții au nevoie de apropierea, afecțiunea și rugăciunile noastre. Misiunea lor este frumoasă, dar și solicitantă. Ei sunt instrumente ale iubirii lui Hristos, dar nu sunt scutiți de dificultăți, oboseală și ispite.
Prin urmare, acest festival este, de asemenea, un apel la reînnoirea dragostei și sprijinului pentru pastorii noștri. Este, de asemenea, o zi pentru apel pentru noi vocații preoțești. Biserica are nevoie de bărbați care, îndrăgostiți de Hristos, sunt gata să își petreacă viața în slujba Evangheliei.
A-L contempla pe Hristos ca Mare și Veșnic Preot înseamnă a contempla Inima Sa, dăruirea Sa, ascultarea Sa față de Tatăl și compasiunea Sa pentru omenire. El a devenit preot pentru a mijlocește pentru noi fără încetareAșa cum spune Evrei: "El este în stare să-i mântuiască pe cei care vin la Dumnezeu prin el, pentru că trăiește întotdeauna ca să mijlocească pentru ei" (Evrei 7:25).
Într-o lume marcată de autosuficiență, grabă și superficialitate, privirea către Hristos Preotul este o chemare la viață o spiritualitate a dăruirii de sine, a mijlocirii și a serviciului tăcut. Hristos nu se impune: El se oferă. El nu cere: El se dăruiește. El nu se afișează: se dăruiește până la extrem.
Pentru credincioșii laici, această sărbătoare este, de asemenea, o amintire a faptului că toți cei botezați participă la preoția lui Hristos. Sfântul Petru o spune clar: "Voi sunteți o rasă aleasă, o preoție regală, un neam sfânt, poporul lui Dumnezeu" (1 Petru 2:9).
Acest preoția comună a credincioșilor se trăiește în jertfa zilnică, în rugăciune, în caritate, în mărturia vieții. Fiecare creștin este chemat să își ofere viața ca o jertfă spirituală plăcută lui Dumnezeu (cf. Rom 12:1).
Sărbătoarea lui Iisus Hristos, Marele și Eternul Preot, ne invită la să privim spre altar cu o credință reînnoităși să recunoaștem că Hristos însuși lucrează acolo. El ne amintește că mântuirea nu vine din faptele noastre, ci din jertfa lui Hristos.. Și că această jertfă este eternă, mereu vie, mereu eficientă.
Este o sărbătoare profund euharistică, profund sacerdotală și profund eclezială. Este o ocazie de a-i mulțumi lui Hristos pentru dăruirea sa, de a ne ruga pentru cei care au fost chemați să îl reprezinte sacramental și de a ne oferi împreună cu El Tatălui, pentru binele lumii.
1. ¿Cuál es la identidad del sacerdote? La de Cristo. Todos los cristianos podemos y debemos ser no ya alter Christus sino ipse Christus, otros Cristos, ¡el mismo Cristo! Pero en el sacerdote esto se da inmediatamente, de forma sacramental (Amar a la Iglesia, 38).
2. A los sacerdotes se nos pide la humildad de aprender a no estar de moda, de ser realmente siervos de los siervos de Dios (...), para que los cristianos corrientes, los laicos, hagan presente, en todos los ambientes de la sociedad, a Cristo (Conversaciones, 59).
Un preot care trăiește Sfânta Liturghie în acest mod - adorând, ispășind, impetrind, mulțumind, identificându-se cu Cristos - și care îi învață pe alții să facă din Jertfa altarului centrul și rădăcina vieții creștinului, va demonstra cu adevărat măreția incomparabilă a vocației sale, acel caracter cu care este pecetluit, pe care nu-l va pierde pentru totdeauna (Iubirea Bisericii, 49). (Amar a la Iglesia, 49).
4. He concebido siempre mi labor de sacerdote y de pastor de almas como una tarea encaminada a situar a cada uno frente a las exigencias completas de su vida, ayudándole a descubrir lo que Dios, en concreto, le pide, sin poner limitación alguna a esa independencia santa y a esa bendita responsabilidad individual, que son características de una conciencia cristiana (Es Cristo que pasa, 99).
5. ¡Valor de la piedad en la Santa Liturgia!
Nada me extrañó lo que, hace unos días, me comentaba una persona hablando de un sacerdote ejemplar, fallecido recientemente: ¡qué santo era!
—¿Le trató Vd. mucho?, le pregunté.
—No —me contestó—, pero le vi una vez celebrar la Santa Misa (Forja, 645).
6. No quiero —por sabido— dejar de recordarte otra vez que el Sacerdote es "otro Cristo". —Y que el Espíritu Santo ha dicho: "nolite tangere Christos meos" —no queráis tocar a "mis Cristos" (Camino, 67).
7. El trabajo —por decirlo así— profesional de los sacerdotes es un ministerio divino y público, que abraza exigentemente toda la actividad hasta tal punto que, en general, si a un sacerdote le sobra tiempo para otra labor que no sea propiamente sacerdotal, puede estar seguro de que no cumple el deber de su ministerio (Amigos de Dios, 265).
8. Cristo, que subió a la Cruz con los brazos abiertos de par en par, con gesto de Sacerdote Eterno, quiere contar con nosotros —¡que no somos nada!—, para llevar a "todos" los hombres los frutos de su Redención (Forja, 4).
9. Ni a la derecha ni a la izquierda, ni al centro. Yo, como sacerdote, procuro estar con Cristo, que sobre la Cruz abrió los dos brazos y no sólo uno de ellos: tomo con libertad, de cada grupo, aquello que me convence, y que me hace tener el corazón y los brazos acogedores, para toda la humanidad (Conversaciones, 44).
10. Aquel sacerdote amigo trabajaba pensando en Dios, asido a su mano paterna, y ayudando a que los demás asimilaran estas ideas madres. Por eso, se decía: cuando tú mueras, todo seguirá bien, porque continuará ocupándose Él(Surco, 884).
11. Me convenció aquel sacerdote amigo nuestro. Me hablaba de su labor apostólica, y me aseguraba que no hay ocupaciones poco importantes. Debajo de este campo cuajado de rosas —decía—, se esconde el esfuerzo silencioso de tantas almas que, con su trabajo y oración, con su oración y trabajo, han conseguido del Cielo un raudal de lluvias de la gracia, que todo lo fecunda (Surco, 530).
12. ¡Vive la Santa Misa!
—Te ayudará aquella consideración que se hacía un sacerdote enamorado: ¿es posible, Dios mío, participar en la Santa Misa y no ser santo?
—Y continuaba: ¡me quedaré metido cada día, cumpliendo un propósito antiguo, en la Llaga del Costado de mi Señor!
—¡Anímate! (Forja, 934).
A fi creștin - și, în mod special, a fi preot, amintindu-ne că toți cei botezați participă la preoția regală - înseamnă a fi mereu la Cruce. (Forja, 882).
14. No nos acostumbremos a los milagros que se operan ante nosotros: a este admirable portento de que el Señor baje cada día a las manos del sacerdote. Jesús nos quiere despiertos, para que nos convenzamos de la grandeza de su poder, y para que oigamos nuevamente su promesa: venite post me, et faciam vos fieri piscatores hominum, si me seguís, os haré pescadores de hombres; seréis eficaces, y atraeréis las almas hacia Dios. Debemos confiar, por tanto, en esas palabras del Señor: meterse en la barca, empuñar los remos, izar las velas, y lanzarse a ese mar del mundo que Cristo nos entrega como heredad (Es Cristo que pasa, 159).
Si es verdad que arrastramos miserias personales, también lo es que el Señor cuenta con nuestros errores. No escapa a su mirada misericordiosa que los hombres somos criaturas con limitaciones, con flaquezas, con imperfecciones, inclinadas al pecado. Pero nos manda que luchemos, que reconozcamos nuestros defectos; no para acobardarnos, sino para arrepentirnos y fomentar el deseo de ser mejores (Es Cristo que pasa, 159).
15. Sacerdote, hermano mío, habla siempre de Dios, que, si eres suyo, no habrá monotonía en tus coloquios (Forja, 965).
16. La guarda del corazón. —Así rezaba aquel sacerdote: "Jesús, que mi pobre corazón sea huerto sellado; que mi pobre corazón sea un paraíso, donde vivas Tú; que el Ángel de mi Guarda lo custodie, con espada de fuego, con la que purifique todos los afectos antes de que entren en mí; Jesús, con el divino sello de tu Cruz, sella mi pobre corazón" (Forja, 412).
17. Cuando daba la Sagrada Comunión, aquel sacerdote sentía ganas de gritar: ¡ahí te entrego la Felicidad! (Forja, 267)
18. Para no escandalizar, para no producir ni la sombra de la sospecha de que los hijos de Dios son flojos o no sirven, para no ser causa de desedificación..., vosotros habéis de esforzaros en ofrecer con vuestra conducta la medida justa, el buen talante de un hombre responsable (Amigos de Dios, 70).
