"Îmi face mare plăcere și mândrie să fiu alături de dumneavoastră cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a activităților IESE din Madrid, o sursă de bucurie profundă să văd dezvoltarea unei inițiative educaționale care a ajutat mulți oameni să crească profesional și să descopere sensul profund (uman, social, creștin) al muncii, un subiect care îmi este foarte drag. Sfântul Josemaría.
Ați construit una dintre cele mai prestigioase școli de afaceri din lume, deci, judecând după rezultatele externe, ați făcut o treabă bună. Aș dori să vă încurajez ca, împreună cu succesele dvs. externe, aprobate de școli de afaceri În acest fel, veți evidenția și alte succese interne care au o valoare și mai mare pentru fiecare dintre voi din perspectiva lui Dumnezeu. Aceste succese interioare, care sunt compatibile cu succesele și eșecurile din punct de vedere comercial, sunt rodul unei munci bine făcute din dragoste.
Pentru aceste succese interne nu contează doar ce facem și cu ce rezultate, ci și cum lucrăm și de ce. Prin aceste succese interne impactul acestei școli va ajunge și mai departe.
Așa cum spunea Sfântul Josemaría, "Munca, toată munca, este o mărturie a demnității omului, a stăpânirii sale asupra creației. Este o ocazie de dezvoltare a propriei personalități. Este o legătură de unire cu alte ființe, o sursă de resurse pentru susținerea propriei familii, un mijloc de a contribui la îmbunătățirea societății în care trăim și la progresul întregii umanități" (Sfântul Josemaría, Hristos trece, nr. 47).
Sfântul Josemaría vorbește aici despre motivul muncii în general. Pentru dvs., motivul muncii dvs. este reflectat în misiunea IESE: Formați lideri care aspiră să aibă un impact profund, pozitiv și de durată asupra persoanelor, întreprinderilor și societății prin excelență profesională, integritate și spirit de serviciu.
Cu adevărat, dacă îndepliniți bine acest scop inspirator, veți ajunge în inima societății. Veți îmbunătăți lumea din interior. Pentru că scopul nobil pe care îl urmăriți poate fi trăit în toate activitățile dumneavoastră, nu doar în cele cu cea mai mare valoare strategică pe care vi le asumați la IESE din partea conducerii de vârf. Toată munca poate avea o mare valoare din interior.
Deja în aceeași ordine naturală, "demnitatea muncii depinde nu atât de ceea ce se face, cât de persoana care o face, care, în cazul omului, este o ființă spirituală, inteligentă și liberă" (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Discurs, 3-VII-1986, n. 3).
Prin urmare, demnitatea naturală a muncii este înrădăcinată în demnitatea spirituală a persoanei umane și va fi mai mare sau mai mică în funcție de calitatea sau bunătatea mai mare sau mai mică a acelei munci ca acțiune spirituală. Cu toate acestea, această calitate sau bunătate depinde în mod esențial de libertate: de iubire - nu ca pasiune sau sentiment - ci ca dilecție (Cu privire la alegerea existențială a scopului final, ca act de libertate, cf. C. Fabro, Riflessioni sulla liberta, Maggioli, Rimini 1983, pp. 43-51; 57-85).
Ca dvs. Juan Antonio Pérez LópezEste vorba despre promovarea în noi înșine și în oamenii pe care îi conducem a motivelor transcendente: interesul de a servi bine clienții, legătura umană cu oamenii, angajamentul față de scopul companiei. Aceasta este în mare parte ceea ce ne determină să servim mai mult și mai bine. Și acest lucru poate fi realizat în același timp cu obținerea rezultatelor strategice de care au nevoie companiile și cu dezvoltarea oamenilor potriviți, cu competențele potrivite.
Și, deși poate părea o exagerare, iată ce spunea Sfântul Josemaría: "Prin urmare, nu trebuie să uităm că demnitatea muncii se întemeiază pe iubire. Marele privilegiu al omului este de a putea iubi, transcendând astfel efemerul și tranzitoriul. El poate iubi alte creaturi, adică un tu și un eu plini de sens. Și îl poate iubi pe Dumnezeu, care ne deschide porțile cerului, care ne face membri ai familiei sale, care ne autorizează să îi vorbim și față în față, față în față".
Cu alte cuvinte, suntem făcuți pentru iubire, iar munca este una dintre platformele pe care iubirea poate crește în noi înșine și în societate. Aceasta este o mare parte din vocația creștinului în lume, în societate.
"Acesta este motivul pentru care omul nu trebuie să se limiteze la a face lucruri, la a construi obiecte. Munca se naște din iubire, manifestă iubire, este ordonată iubirii" (Sfântul Josemaría, Hristos trece, nr. 48).
Am găsit recent o poveste inspirată, apărută cu mulți ani în urmă în revista Forbes, care ilustrează acea conexiune umană, acea dragoste manifestată prin muncă. Era scrisă de o asistentă de la camera de urgență a unui spital american care a fost martoră la un uimitor act de leadership:
"Era aproximativ 22:30. Camera era un dezastru. Terminasem lucrul la fișă înainte de a pleca acasă. Medicul cu care îmi plăcea să lucrez instruia un medic nou, care făcuse o treabă foarte respectabilă și competentă, spunându-i ce a făcut bine și ce ar fi putut face diferit. Apoi și-a pus mâna pe umărul tânărului doctor și i-a spus: "Când ai terminat, ai văzut-o pe tânăra femeie de serviciu care a venit să facă curat în cameră?" Tânărul s-a uitat la el în gol.
Doctorul mai în vârstă a spus: "Numele lui este Carlos. Este aici de trei ani. Face o treabă fabuloasă. Când vine, curăță camera atât de repede, încât noi doi ne putem vedea următorii pacienți rapid. Numele soției sale este Maria. Au patru copii. Apoi i-a numit pe fiecare dintre cei patru copii și a dat vârsta fiecăruia. Doctorul mai în vârstă a continuat: "Locuiește într-o casă închiriată la aproximativ trei străzi de aici, în Santa Ana. Au venit din Mexic acum cinci ani. Numele lui este Carlos", a repetat el. Apoi a spus: "Săptămâna viitoare aș vrea să-mi spui ceva despre Carlos ce nu știu deja. Bine? Acum, să mergem să verificăm restul pacienților.
Asistenta medicală a fost uimită: "Îmi amintesc că stăteam acolo, scriindu-mi notele, uimită și gândindu-mă: tocmai am fost martora unui leadership impresionant.
Uneori putem pierde din vedere acest ton uman atunci când ne gândim la muncă din perspectiva concurenței cu alte companii pentru mai mult profit, în loc să ne gândim la a servi oamenii cu grijă și atenție, cu dragoste. Evident, nici companiile nu pot pierde din vedere strategia și profitul, care este un semn al serviciilor de calitate furnizate în mod responsabil și eficient. Dar la fel de important ca rezultatele economice, dacă nu chiar mai mult, este să servești cu dragoste pentru muncă și dragoste pentru oameni.
"Pentru un creștin, aceste perspective sunt lărgite și extinse. Pentru că munca apare ca o participare la opera creatoare a lui Dumnezeu, care, creându-l pe om, l-a binecuvântat spunându-i: "Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți și stăpâniți peste peștii mării și peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ" (Gen I, 28). Pentru că, în plus, fiind asumată de Hristos, munca ni se prezintă ca o realitate răscumpărată și răscumpărătoare: ea nu este doar sfera în care trăiește omul, ci și mijlocul și calea sfințeniei, o realitate sfințitoare și sfințitoare" (Sfântul Josemaría, Hristos trece, nr. 47).
Ce înseamnă să sfințești din muncă?
Să luăm în considerare două aspecte fundamentale, legate între ele, asupra cărora fondatorul Opus Dei a insistat în nenumărate ocazii. În primul rând, este clar că dimensiunea supranaturală a muncii nu este ceva juxtapus la dimensiunea sa umană naturală: ordinea Răscumpărării nu adaugă ceva străin la ceea ce este munca în sine în ordinea Creației; este însăși realitatea muncii umane care este ridicată la ordinea harului; sfințirea muncii nu înseamnă "a face ceva sfânt" în timp ce lucrezi, ci tocmai a face munca însăși sfântă.
Al doilea aspect, inseparabil și, într-un anumit sens, o consecință a celui precedent, este că munca sfințită este sfințitoare: oamenii nu numai că pot și trebuie să se sfințească pe ei înșiși și să coopereze la sfințirea altora și a lumii în timp ce lucrează, ci tocmai prin munca lor, făcând-o bine din punct de vedere uman, slujind oamenii din dragoste pentru Dumnezeu. Acest spirit creștin în exercitarea muncii trebuie să pregătească lumea pentru a-l recunoaște mai bine pe Dumnezeu și, astfel, să contribuie și la durabilitate, pace și justiție socială. "Este necesar - ne amintește Leon al XIV-lea - să ne străduim să remediem inegalitățile globale profund marcate de sărăcie și mizerie între continente, țări și chiar în cadrul societăților" (Leon al XIV-lea, Discurs pentru corpul diplomatic, 16-V-2025).
Și, așa cum a explicat Sfântul Josemaría, există o relație necesară între sfințirea muncii profesionale și reconcilierea lumii cu Dumnezeu: "Să unești munca profesională cu lupta ascetică și contemplația - ceva ce poate părea imposibil, dar care este necesar pentru a ajuta la reconcilierea lumii cu Dumnezeu - și să transformi această muncă obișnuită într-un instrument de sfințire personală și apostolat. Nu este acesta un ideal nobil și măreț, pentru care merită să-ți dai viața? Instrucțiuni19-III-1934, n. 33).
Putem trăi acest ideal măreț și nobil în munca noastră, oricare ar fi ea; să avem întotdeauna această perspectivă de a servi societatea, "O lume de schimbat", așa cum spuneți în publicitatea dumneavoastră. Îmi place să văd că în scopul dvs. vorbiți despre o conducere care este bună pentru oameni, pentru companii și, de asemenea, pentru societate în ansamblu. Companiile pot face mult bine societății, deși este la fel de adevărat că nu tot ceea ce are nevoie societatea poate fi realizat prin intermediul companiilor, deoarece acestea sunt limitate de necesitatea de a oferi un serviciu limitat și specific și de a genera profituri, ceea ce face parte din scopul lor.
De asemenea, sunt necesare state, comunități și familii responsabile. În formarea voastră, străduiți-vă să ajungeți la întreaga persoană, inclusiv în dimensiunea sa spirituală, astfel încât din aceste persoane bine formate să putem contribui la slujirea societății în toate dimensiunile sale. Acesta este rodul sfințirii muncii voastre bine făcute din iubire. Pentru a transforma lumea, trebuie să începem cu noi înșine și să îi facem loc lui Dumnezeu în viața noastră și, în special, în munca noastră.
Există câteva cuvinte binecunoscute ale fondatorului Opus Dei care conțin o delimitare foarte scurtă și esențială a conceptului de sfințire a muncii, sub forma unui sfat practic: "Dați un motiv supranatural muncii voastre profesionale obișnuite și veți avea o muncă sfințită" (Sf. Josemaria, "Sfințirea muncii"), Camino, n. 359). Nu este vorba de a face lucrurile diferit, ci de a face aceleași lucruri vechi într-un mod diferit, cu un motiv supranatural care ne stimulează să depunem mai mult efort și mai multă dragoste.
Cu alte cuvinte, activitatea de a lucra devine sfântă atunci când este făcută pentru un motiv supranatural. Dar această afirmație nu trebuie înțeleasă ca un fel de "morală doar a intențiilor"; nu este vorba, în termeni clasici, de a da întâietate finis operantis ca fiind independente de finis operis, care ar fi lipsită de propria sa relevanță. La finis operantis este motivația lucrătorului, care poate fi determinată de diverse intenții. Motivația finis operis este ceea ce încearcă să realizeze activitatea, care poate fi să servească clientul, să finalizeze un raport, să atingă un obiectiv. Pentru a servi eficient cu munca noastră, nu este suficient să avem intenții bune, ci să ajungem la fapte concrete. A servi, a servicum obișnuia să spună Sfântul Josemaría.
Ordinea supranaturală asumă și înalță această realitate umană, astfel încât lucrarea este sfântă dacă este "născută din iubire, manifestă iubire, este ordonată iubirii" și dacă această iubire este acea "caritate a lui Dumnezeu care a fost turnată în inimile noastre, prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat" (Rom 5, 5). Atunci când trăim acea unitate de viață despre care Sfântul Josemaría a vorbit atât de mult, acea caritate a lui Dumnezeu se revarsă în toate activitățile muncii noastre: rapoarte, apeluri, mici detalii completate cu iubire. Cele finis operantis pătrunde și informează din interiorul finis operis a tuturor acțiunilor noastre.
Munca este sfântă, este sfințită, atunci când este guvernată și informată de iubirea lui Dumnezeu pentru Dumnezeu și pentru ceilalți. Aceasta este substanța acelui "motiv supranatural" care este suficient pentru a sfinți lucrarea; și este și mai bine să înțelegem că această "intenție" tinde per se la perfecțiunea umană a lucrării înseși: "Nu putem oferi Domnului ceva care, în limitele noastre umane sărace, nu este perfect, fără cusur, realizat cu grijă chiar și în cele mai mici detalii: Dumnezeu nu acceptă lucrările de proastă calitate. Să nu prezentați nimic defectuos, ne îndeamnă Sfânta Scriptură, pentru că nu ar fi vrednic de El (Lev XXII, 20). De aceea, munca fiecăruia, munca care ne ocupă zilele și energiile, trebuie să fie o ofrandă demnă pentru Creator, operatio DeiEste lucrarea lui Dumnezeu și pentru Dumnezeu: într-un cuvânt, o sarcină împlinită, impecabilă" Sfântul Josemaría, Prietenii lui Dumnezeun. 55: cf. nn. 58 și 6).
Dar lucrul cu perfecțiunea nu trebuie confundat cu perfecționism care pot apărea din mândrie și lipsă de ordine. Trebuie să lucrăm bine în limitele rațiunii, știind că avem multe ocupații care ne solicită atenția, la care trebuie să aducem și dragostea lui Dumnezeu.
Lucrarea sfințită nu este doar lucrarea lui Dumnezeu și pentru Dumnezeu, ci este în același timp și în mod necesar lucrarea lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este cel care sfințește; El este cel care iubește primul și face posibilă iubirea noastră prin Duhul Sfânt, din care caritatea noastră este o participare. Pentru ca Dumnezeu să poată lucra în noi și prin lucrarea noastră (astfel încât lucrarea noastră să poată fi lucrarea lui Dumnezeu)Trebuie să deschidem spații pentru Dumnezeu în zilele noastre, spații pentru rugăciune și ascultare - acasă, la birou, pe stradă, în biserică - pentru a realiza acea unitate cu Dumnezeu care Îl permite pe Dumnezeu să intre în toate acțiunile noastre.
Sfințirea muncii, într-un sens obiectiv, extern, structural (de exemplu, finanțe sau contabilitate), este inseparabilă nu numai de sfințirea prin muncă (în viața de zi cu zi, prin efortul concret de a atinge obiective de servire a oamenilor), ci și de sfințirea în muncă (creșterea în iubire), care este consecința necesară și imediată a sfințirii muncii în aspectul său subiectiv (ca acțiune a persoanei).
Cu siguranță, munca subiectivă nesanctificată poate contribui la sfințirea lumii în măsura în care contribuie la stabilirea unor structuri sociale, economice etc. în mod natural eficiente și juste, ceea ce este o parte indispensabilă a ordonării acestor structuri dată de Dumnezeu. Gândiți-vă aici, de exemplu, la Obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite.
Cu toate acestea, numai munca subiectivă care este sfințită și, prin urmare, sfințitoare pentru cei care o fac, cooperează în mod necesar nu numai la modelarea unei lumi drepte, ci și la informarea ei cu caritatea lui Hristos, la sfințirea ei. Firește, această sfințire a lumii din interior necesită nu unul, ci mulți oameni care își sfințesc munca și se sfințesc pe ei înșiși în munca lor în toate profesiile.
Sfântul Josemaría a afirmat, de asemenea, acest lucru prin expresia "căile divine ale pământului au fost deschise". Avem nevoie de mulți bărbați și femei care doresc să meargă pe aceste căi pentru a ridica lumea din interior, nu prin campanii organizate și poate ideologice, care pot fi polarizatoare, ci prin creșterea interioară a fiecărei persoane la locul său, deschisă celorlalți și care primește astfel harul lui Dumnezeu care dorește să răspândească credința, speranța și caritatea în jurul nostru.
Aveți în față un scop măreț, acela de a educa lideri de afaceri care vor crea contextul în care mulți alții vor lucra și se vor dezvolta ca oameni prin munca lor. Este o mare responsabilitate să pregătiți oameni cu o astfel de responsabilitate.
Adesea, aceștia nu vor avea rețete clare privind modul de interpretare a unei probleme sau de rezolvare a unei situații. În general, munca managerială implică un set de activități, cum ar fi prevederea, organizarea, coordonarea și controlul dezvoltării și rezultatelor activității unei organizații.
În fața unei realități atât de complexe și variabile, este de înțeles că, atunci când se teoretizează despre natura sau se analizează practica muncii manageriale, apar interpretări mai mult sau mai puțin diverse (cf., de exemplu, G. Scalzo și S. García Álvarez, El Management como práctica: una aproximación a la naturaleza del trabajo directivo, în "Empresa y humanismo", XXI (2018) pp. 95-118).
De aceea, educația în domeniul managementului nu presupune doar memorarea unor principii sau colectarea de instrumente de marketing, finanțe, strategie sau contabilitate, ci și o înțelegere prudențială care, de obicei, se dobândește doar prin experiență îndelungată și bine digerată.
Responsabilitatea unui manager necesită exercitarea prudenței, care este virtutea cea mai potrivită pentru activitatea de guvernare. Putem aminti o afirmație bine cunoscută a Sfântului Toma de Aquino: "înțelepții să ne învețe, sfinții să se roage pentru noi, prudenții să ne conducă". Prin intermediul sesiunilor bazate pe metoda cazurilor, elevii dumneavoastră învață să își exercite prudența, să își pună întrebări-cheie, să aprofundeze argumentele, să înțeleagă punctele de vedere ale celorlalți fără prejudecăți și să își schimbe părerea.
În expresia sa cea mai generală, acțiunea prudentă necesită o cunoaștere suficientă a trecutului (precedentele problemelor), atenție la circumstanțele care delimitează problema actuală și previziune a efectelor viitoare ale deciziilor posibile.
"Prudența, pe lângă faptul că este obiceiul de perfecționare a acestui tip de activitate (praxis), este singura virtute intelectuală al cărei obiect este moral, adică acționează ca un fel de pod între cele două dimensiuni, care permite reconcilierea gândirii și acțiunii" (G. Scalzo și S. García Álvarez, cit. P. 112.). Prin exercitarea unui leadership prudent, participanții la programele dumneavoastră se vor dezvolta ca indivizi, din punct de vedere moral și intelectual, și vor fi capabili să creeze medii în care alții să se dezvolte, contribuind astfel la îmbunătățirea societății.
Alte caracteristici ale unei funcții manageriale bune, mi se pare mie, sunt deschiderea și flexibilitatea. Deschidere de spirit, pentru a învăța din experiență și studiu. Deschidere pentru a înțelege schimbările care sunt necesare în vremuri noi. Deschidere pentru a accepta și valorifica sugestiile sau explicațiile celorlalți, fără a se grăbi sau a admite prejudecăți. Știința de a asculta. Deschiderea de a nu tăia arbitrar inițiativele, ci de a le promova și canaliza. Deschiderea de a sesiza și de a accepta oportunitățile de schimbare; în special, deschiderea de a se răzgândi: așa cum spunea Sfântul Josemaría, "noi nu suntem ca râurile care nu pot fi întoarse".
Pe scurt, deschiderea inimii, pentru a-i înțelege și a-i iubi pe ceilalți. Această deschidere ne determină să îi acceptăm pe ceilalți așa cum sunt, fără a-i judeca sau a avea prejudecăți, și să îi provocăm să fie mai buni. Este vorba despre a fi o punte de legătură și pentru oamenii care gândesc diferit. Puteți lucra foarte bine cu oameni de altă credință sau fără credință și care urmează stiluri de viață pe care nu le împărtășiți, dar oameni care, de obicei, au întotdeauna un background bun, pe baza căruia puteți construi o prietenie și un proiect comun în cadrul companiei.
În ceea ce privește flexibilitatea, este evident că aceasta se opune rigidității, dar nu se opune forței. Este capacitatea de a accepta și de a decide asupra excepțiilor necesare sau de dorit. În acest context, cred că este interesant să menționăm și importanța promovării libertății interioare a angajaților de la toate nivelurile profesionale, motivând ceea ce li se comandă. Ei trebuie să își dorească să își facă bine treaba pentru a servi mai bine. În aceeași ordine de idei, o bună muncă de management evită controlul excesiv și detalierea excesivă atunci când se comandă ceva. În micromanagement ca mod de regie creează marionete, nu oameni maturi cu propriile criterii.
De asemenea, merită menționată importanța de a ști cum să delegi în funcție de circumstanțele oamenilor și ale mediului. Îmi amintesc de ceea ce a scris Sfântul Josemaría într-un context mai larg: "Nu se pot folosi aceleași mijloace cu toți. Și în acest caz, este necesar să imităm comportamentul mamelor: dreptatea lor este să trateze inegal copiii inegali" (Sf. Josemaría, Scrisoarea 29-IX-1957, n. 25).
Unii, cei mai tineri, au nevoie de monitorizare și feedback pentru a dobândi experiența de care au nevoie pentru a-și face treaba bine cât mai curând posibil. Alții, cei mai maturi, au nevoie de coaching prin care învață să ia propriile decizii. Și vine o vreme când pot lucra fără nicio monitorizare, pentru că managerul le poate delega cu deplină încredere și fără nicio grijă. Dar ambii au nevoie de încrederea, apropierea și prietenia managerilor lor.
Activitatea managerială necesită de obicei canalizarea unor elemente și acțiuni diverse către un scop comun. Prin urmare, este necesară o capacitate suficientă de sinteză, care, menținând atenția care distinge diferitele elemente ale problemei, reușește să le unească într-o dimensiune finală comună. Acesta este locul în care ceea ce mulți numesc scop a companiei, care include acordarea de atenție numeroaselor părți interesate - șipărți interesate- astfel încât activitatea de gestionare să unifice în același timp eforturile tuturor.
Relevanța deosebită a muncii manageriale constă în mod evident în faptul că eficiența muncii altor persoane, dezvoltarea lor personală prin muncă, precum și cultura și tonul întreprinderii depind în mare măsură de această muncă. De aici rezultă un aspect specific al responsabilității manageriale. Poziția managerială nu este un privilegiu, ci un serviciu și o responsabilitate, aceea de a crea un context eficient pentru munca celorlalți. Prin urmare, un manager trebuie să încurajeze dispoziția interioară care îl împinge pe cineva să își îndeplinească cu hotărâre sarcinile.
Aici îi educați pe acești manageri nu numai prin cursuri și muncă în echipă, ci și prin crearea unui ton al lucrului bine făcut - care include multe aspecte diferite: grădini bine îngrijite, tablouri curate, cursuri bine pregătite cu încheieri clare și surprinzătoare - și al bucuriei și apropierii umane, al grijii față de oameni.
În cele din urmă, acel ton al prieteniei în care fiecare își dă seama că contează cu adevărat, că este iubit, explică deschiderea și bucuria pe care le vedeți în școala dumneavoastră și la reuniunile absolvenților.
Vă mulțumim foarte mult.
Descărcare discursul integral pentru a fi împărtășit.
