În drumul lor spre preoție, seminariștii nu sunt formați doar în studiul teologiei sau în viața spirituală. Ei se pregătesc, de asemenea, să exercite o sarcină cheie și profund umană: însoțirea, slujirea și îngrijirea oamenilor în viața lor de credință. Aceasta se numește slujire pastorală: o experiență care nu numai că le îmbogățește formarea, dar le și permite să experimenteze cum va fi viitoarea lor slujire ca preoți.
La Fundația CARF, însoțim sute de seminariști din întreaga lume care, datorită ajutorului binefăcătorilor noștri, primesc o formare integrală. O parte esențială a acestei formări este tocmai aceea de a părăsi sala de clasă și oratoriul sau capela seminarului pentru a se întâlni cu oamenii acolo unde se află. Dar ce înseamnă cu adevărat această sarcină, care este funcția ei în cadrul seminarului, este doar o altă practică sau ceva esențial?
Cuvântul provine din termenul latin păstorcare înseamnă păstor de oi. În Biserică, această imagine evanghelică se referă la îngrijirea poporului lui Dumnezeu, așa cum a făcut-o Iisus Hristos, Păstorul cel Bun. Prin urmare, a trăi îngrijirea pastorală nu înseamnă altceva decât să mergem în întâmpinarea oamenilor, îi ghidăm, îi ascultăm, îi însoțim și le oferim hrana credinței..
Pentru un seminarist, acest aspect al formării este la fel de important ca studiul filosofiei, teologiei sau liturghiei. Prin intermediul acestuia, viitorul preot învață să:
Servirea celorlalți în aceste perioade non-academice (Paște sau vară) nu face parte dintr-un exercițiu academic, nici dintr-o repetiție profesională. Este o întâlnire reală cu celălalt. Din acest motiv, încă din primii ani de seminar, formatorii le oferă seminariștilor diverse activități în parohii, școli, spitale, reședințe, închisori sau în mediul universitar. Acolo, însoțiți întotdeauna de preoți cu experiență, tinerii învață să trăiască ceea ce vor deveni mai târziu sarcinile lor zilnice.
Mulți seminariști care locuiesc în case internaționale, cum ar fi seminarul internațional Bidasoa (Pamplona) sau Sedes Sapientiae (Roma), își fac stagiile în weekenduri și în vacanțe. În ciuda cerințelor academice ale facultăților ecleziastice ale Universității din Navarra sau ale Universitatea Pontificală a Sfintei CruciEi dedică acest timp pentru a merge și a servi oriunde este nevoie de ei: oferind cateheză, vizitând bolnavii, organizând activități pentru tineri sau colaborând la liturghia de duminică.
Un seminarist nu așteaptă să fie hirotonit pentru a învăța să fie pastor. Formarea începe acum. În aceste experiențe reale, el descoperă dimensiunile multiple ale preotului: mângâierea celor care suferă, răbdarea cu cei care se îndoiesc, bucuria slujirii ascunse, ascultarea atentă a celor care caută un sens în viața lor.
Este, de asemenea, un moment-cheie al maturizării personale și spirituale. Serviciul "testează" motivațiile vocaționale, purifică inima seminaristului și îl ajută să crească în umilință și generozitate. Întrucât el însuși nu poate încă să administreze sacramente, rolul său se concentrează pe însoțire, ascultare și servirefără pretenții, din simplitatea mărturiei.
Mulți seminariști care primesc burse de formare datorită binefăcătorilor Fundației CARF își împărtășesc experiențele și cunoștințele. mărturii emoționante a experienței sale de viață. Un seminarist african a povestit recent cum, în timpul vizitelor sale la un spital, a învățat să "îl vadă pe Hristos în fiecare pat, în fiecare chip, în fiecare rană". Un altul, din America, a explicat că în cateheza cu copiii a descoperit "bucuria pură de a transmite credința în cuvinte simple, dar pline de adevăr".
Aceste experiențe lasă o impresie profundă. Ele nu numai că confirmă vocația, dar deschid și inima la iubire. O iubire care va sta la baza viitoarei slujiri preoțești: apropiată, disponibilă, veselă și dedicată.
Formarea se dezvoltă progresiv. În primii ani, activitățile sunt mai simple și sunt întotdeauna însoțite. Pe măsură ce seminaristul progresează în formarea sa, i se încredințează mai multe responsabilități și este invitat să se implice mai direct în viața comunității.
În ultimii ani de formare, multe seminarii trăiesc acest obicei timp de un an sau pentru o etapă mai intensă de inserție parohială. Când seminaristul este hirotonit diacon, el poate acum să predice, să boteze, să celebreze nunți și să însoțească credincioșii mai liber. Această etapă este crucială pentru a-l pregăti pentru dedicarea totală pe care o presupune hirotonirea preoțească.
Acest rol de serviciu face parte din ucenicia profundă și realistă care îi pregătește pe seminariști să devină preoți după inima lui Hristos. Datorită generozității binefăcătorilor Fundației CARF, sute de tineri din întreaga lume nu numai că primesc o formare academică de primă clasă, dar pot și să trăiască aceste experiențe care le transformă vocația într-o dedicare concretă și plină de bucurie.
Însoțirea lor pe această cale este o investiție de speranță și de viitor pentru Biserica universală. Pentru că acolo unde există un seminarist care învață și se dăruiește fără măsură, va exista o comunitate credincioasă care într-o zi va avea un preot bine format, apropiat și generos.
