Vocația și mărturia lui Giovanni, care s-a născut în Reggio Emilia (Italia) la 29 iulie 1992, arată cum Dumnezeu acționează în concret, semănând semne, trezind întrebări și deschizând căi.
Acest tânăr își termină studiile de licență în teologie la Roma, datorită unei sprijin din partea Fundației CARFPreoții misionari ai Fraternității Sfântul Carol Borromeu, o comunitate de preoți misionari născută în inima mișcării de comuniune și eliberare.
Cu câteva zile înainte de hirotonirea sa întru diaconat, care a avut loc la 21 iunie, el ne împărtășește parcursul său de viață.
"Numele meu este Giovanni Ferrari, m-am născut pe 29 iulie 1992 în Reggio Emilia, un orășel situat între Milano și Bologna. Este o țară de țărani, oameni simpli și muncitori, dar și primitori și bogați în valori.
M-am născut într-o familie catolică, în care credința mi-a fost transmisă prin osmoză, prin numeroșii prieteni care treceau mereu prin casa noastră. Pe lângă o soră mai mare, am primit în dar o soră adoptivă din Nigeria, care a îmbogățit și a lărgit orizonturile familiei noastre.
În copilărie îmi plăcea să joc fotbal, dar a trebuit să accept curând că nu voi deveni niciodată fotbalist profesionist. Pe de altă parte, m-am descurcat bine la școală, iar în timpul anilor de liceu s-a născut în mine dorința de a deveni într-o zi judecător. Eram atras de ideea de a-mi da viața pentru un ideal de justiție, un ideal care era adesea frustrat de realitate. Numeroasele situații de nedreptate mă atingeau profund, iar profesia de judecător mi s-a părut o modalitate concretă de a le răspunde.
În timpul liceului ne-am făcut primele prietenii importante, mai întâi în parohie și apoi într-o organizație care strângea fonduri pentru misiuni în America Latină, unde făceam muncă manuală în timpul liber.
Treptat, mi-am dat seama că prieteniile care merită cultivate sunt cele cu care împărtășesc un ideal pentru care merită să mă dăruiesc. În acei ani, am decis să renunț la fotbal pentru a mă dedica mai mult voluntariatului.
Exemplul tatălui Daniele BadialiBadiali, un preot misionar italian ucis în Peru în 1997 după ce s-a oferit ca ostatic în locul unui misionar. Părintele Badiali a slujit cu simplitate și dăruire printre săracii din dieceza de Huari. El este considerat un martir pentru mărturia sa de credință și iubire radicală..
"În adolescență am ajuns să-i cunosc povestea. Cu cât îi citeam mai mult scrisorile, cu atât îmi doream mai mult să trăiesc o viață intensă și total dedicată ca a lui. Mai degrabă decât o viață curmată, mi se părea o viață împlinită.
Viața și-a urmat cursul și am decis să mă înscriu la drept pentru a-mi îndeplini visul de a deveni judecător. În primii ani de facultate, am întâlnit povestea unui alt preot care m-a mișcat profund: pr. Anton Luliun iezuit albanez care și-a petrecut o mare parte din viață în închisoare și la muncă forțată sub regimul comunist.
El și-a încheiat mărturia spunând că cel mai valoros lucru din viața lui a fost fidelitatea față de Hristos. Eu, care aveam totul, nu puteam fi la fel de liber și fericit ca acest om care pierduse totul pentru dragostea unei singure persoane.
"Atunci am decis să petrec patru luni în Brazilia, într-o misiune eparhială, pentru a vedea dacă posibilitatea de a mă dărui în acest fel era pentru mine sau nu. În acele luni, în timpul unui pelerinaj la un sanctuar marian, am simțit o intuiție puternică de a lăsa totul și de a mă alătura iezuiților, dar această convingere a durat doar trei zile. Când m-am întors din Brazilia, m-am întors la universitate ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
La scurt timp după aceea, am cunoscut câțiva preoți noi care tocmai sosiseră în orașul meu. Erau tineri, locuiau împreună, erau prietenoși și inteligenți, și era o plăcere să fiu cu ei. Ei făceau parte din Fraternitatea St Charleso comunitate de preoți misionari legate de carisma de comuniune și eliberare, mișcarea fondată de don Luigi Giussani.
Datorită invitației unui prieten la un aperitiv cu acești preoți, s-a născut o prietenie care a devenit treptat atotcuprinzătoare. Mergeam la ei acasă să iau cina, să învăț, să mă joc, să văd filme... viața mea, ca a multor prieteni, se învârtea în jurul acelei case de preoți.
Am simțit că Domnul, prin această întâlnire, răspundea la toate dorințele de a mă dărui Lui pe care le trăisem cu ani în urmă. "De ce mă simt atât de bine cu ei?" era întrebarea pe care o aveam în mine, dar nu îndrăzneam încă să o pun.
"Punctul de cotitură a venit când un prieten drag mie a murit la vârsta de 24 de ani, după un an și jumătate de boală. Numele lui era Cristian și și-a trăit boala cu sfințenie.
Unul dintre acești preoți, cu puțin timp înainte de a muri, a spus într-o omilie că, prin viața lui Cristian, Dumnezeu îl întreba pe fiecare: "Vrei să-mi dai viața ta? Vrei să mi-o dai pentru întreaga lume? Fiecare, în inima sa, trebuie să-și pregătească răspunsul". Eu știam deja care era răspunsul meu, dar mai aveam nevoie de timp".
"După absolvire, am lucrat câțiva ani într-o firmă de avocatură din Milano și am urmat școala de specializare pentru profesiile juridice, care m-a calificat pentru concursul pentru magistratură.
Dar când eram gata să aplic, mi-am dat seama că venise momentul să fac un pas important: să intru la seminar. Am înțeles dorința de a renunța la visul unei cariere și al unei familii pentru speranța unei vieți pline în virtuțile castității, preoției, vieții în comun și misiunii.
După cum a scris Von Balthasar, intuiția a fost prea puternică că ".renunțând la tot, el va câștiga în cele din urmă totul"".
"Așa am decis să intru în Seminar al Fraternității Sfântul Carol Borromeu în 2018. Am fost hirotonit diacon pe 21 iunie și voi pleca în curând în misiune.
Astăzi pot spune doar că Dumnezeu mi-a dat mult mai mult decât mi-aș fi putut imagina vreodată, în primul rând un sens deplin al vieții mele.
Aș dori să mulțumesc Fundației CARF și tuturor binefăcătorilor săi pentru ajutorul valoros primit în timpul acestor ani de studiu și pentru rugăciuni.
Acești ani în Universitatea Pontificală a Sfintei Cruci au fost foarte formative. Am putut să apreciez universalitatea Bisericii prin întâlnirea cu tineri din întreaga lume și să primesc o formare teologică excelentă.
Pentru toate acestea, sunt profund recunoscător pentru ajutorul dumneavoastră și pentru serviciul frumos pe care îl oferiți întregii Biserici.
Gerardo FerraraLicențiat în istorie și științe politice, specializat în Orientul Mijlociu. Șef al corpului studențesc la Universitatea Pontificală a Sfintei Cruci din Roma.
