Rolvin Romero are 41 de ani și este preot în dieceza de Virac, în Filipine. A fost format la Colegiul Ecleziastic Internațional Bidasoa și a fost hirotonit preot în 2006. S-a întors la Universitatea din Navarra din ordinul episcopului său, pentru a studia în vederea obținerii licenței în drept canonic.
Spune că vocația sa nu a fost foarte bine primită de tatăl său, deși, cu ajutorul mamei sale, a reușit să-i arate calea. "Domnul m-a captivat cu atractivitatea vieții de preot. Aveam 12 ani când am intrat la seminar. Acolo am găsit fericirea: eram acolo unde trebuia să fiu și făceam ceea ce trebuia să fac. Am avut ocazii să refuz, dar nu am făcut-o".
Deși recunoaște că revenirea la studii a fost dificilă, "iubirea pentru ceea ce faci" l-a ajutat foarte mult să revină în ritm. Spune că revenirea pe aceste meleaguri a fost ca și cum s-ar fi întors în cea de-a doua casă a sa: "Orașul s-a schimbat mult, dar în adâncul sufletului este încă vechea mea Pamplona".
Cei 14 ani pe care i-a petrecut ca preot în Filipine au fost dedicați organizării satelor într-o parohie. "Văd acei ani ca fiind cele mai bune momente din viața mea. A fost un început de la zero, fără nimic altceva decât dorința de a face tot ce pot. Eram în mijlocul unor pescari și fermieri în majoritate săraci, am învățat multe din credința simplă și puternică a oamenilor. Îmi amintesc în primele săptămâni ale șederii mele acolo: dormeam pe jos și strângeam apă pentru casă. Întotdeauna mă trezeam dimineața cu un pește proaspăt lăsat de pescari la ușă. Se spune că cel mai mare pește este întotdeauna pentru preot. Și este adevărat, săracii m-au evanghelizat foarte mult! Am învățat din marea lor credință, din simplitatea, din bucuria și, mai ales, din generozitatea lor.
"Noi, filipinezii, am moștenit multe lucruri de la religiozitatea populară a spaniolilor. Navarra este o țară misionară. Învăț foarte mult și acum înțeleg multe lucruri mergând în sate: obiceiurile lor, sărbătorile patronilor, procesiunile...", explică el.
Întrebat despre activitatea sa pastorală, el spune că este foarte fericit: "Pentru mine nu este ceva ciudat. Noi, preoții, nu suntem hirotoniți pentru noi înșine, ci pentru a-i ajuta pe oameni și a fi alături de ei. Sunt sate care au doar 5 sau 6 persoane la slujbă și putem crede că nu facem nimic. Totuși, trebuie să semănăm cu bucurie, așa cum și noi suntem rodul seminței semănate de strămoșii noștri. Acesta este modul în care am crescut".
El este foarte recunoscător pentru ajutorul primit de la binefăcători pentru a-și putea continua studiile, fără de care nu ar fi fost posibil: "Sunt mulți oameni care ne ajută și, deși nu văd, fac multe lucruri bune pentru Biserică. Sprijinul pe care îl primim de la ei face parte din surprizele lui Dumnezeu, iar bucuriile pe care le trăim sunt și ale lor. Vă mulțumim pentru rugăciunile voastre continue și pentru generozitatea voastră. Vă încredințez Maicii noastre Fecioare Maria și vă păstrez prezent la fiecare Sfântă Liturghie.
