"Sunt Iván Bravo Calvimontes, un preot diecezan în vârstă de 37 de ani din La Paz - Bolivia.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că sunt creștin, mai ales pentru că știu credința care mi-a fost transmisă în mod simplu în familia mea. Provin din rădăcini indigene, părinții mei sunt de origine quechua, mama mea din provincia dintre Potosí și Chuquisaca, iar tatăl meu din Sucre. Din cauza situației familiale, părinții mei au fost nevoiți să migreze de la țară la oraș și acolo s-au cunoscut, iar locurile de muncă erau simple, deoarece nu puteau să studieze deloc la școală. 

Tatăl meu a învățat meseria de croitor, iar mama a lucrat ca femeie de serviciu. Suntem patru frați, iar eu sunt cel mai mic. Situația economică și, de asemenea, viața de familie nu a fost ușoară, până în prezent familia mea nu are o casă proprie, frații mei mai mari au studiat și și-au întemeiat propriile familii, iar tatăl meu a murit acum doi ani.

În familie am trăit credința într-un mod simplu și așa am participat la slujba de duminică, la 13 ani am luat inițiativa de a mă pregăti pentru prima împărtășanie care, după ce am studiat catehismul, m-a ajutat să îl descopăr mai mult pe Domnul, așa m-am apropiat de biserica unde mergeam la slujbă în centrul orașului, în avizele primite m-au invitat la un spațiu numit oratoriu pentru a putea ajuta în timpul liber, considerând totodată că era un spațiu de recreere personală și comunitară.

După doi ani am plecat din cauza cerințelor de acasă, dar simțeam un mare gol și, organizându-mi timpul, m-am dus la parohia din cartier, iar preotul m-a primit și m-a făcut catehet pentru copiii de la prima comuniune și slujitor al altarului. A fost o perioadă frumoasă de tinerețe, deși a trebuit să-mi organizez bine timpul, la care a trebuit să renunț chiar înainte de a termina școala din cauza solicitărilor de la liceu, de acasă și din serviciul premilitar. 

Sincer, când am terminat școala, m-am gândit la diverse cariere universitare în domeniul social, ca un domeniu de sprijin și de serviciu pentru umanitate și societate. Părinții mei m-au încurajat să devin un profesionist pentru a ieși din sărăcie și pentru a-mi depăși abilitățile, dar ceva era în mine și era curiozitatea de a intra într-o casă de formare pentru a deveni preot. Așa că am întrebat și am aflat despre asta și m-au pus pe drumul cu pastorația vocațională, la timp pentru a intra și a face față chemării de acasă, toată lumea a rămas fără cuvinte pentru că nu se așteptau să intru într-un seminar. Ceea ce am făcut a fost ceva liber și conștient, nu pot să neg că am fost trist că am lăsat familia și planurile personale, dar ceva mai mare decât puterile mele mi-a dat curajul să o fac. În ziua în care am plecat de acasă au știut că a fost un pas foarte matur din partea mea și l-au acceptat pentru că și-au dat seama că fiii trebuie să fie fericiți în discernământul vocațional pe viață.

În formarea mea preoțească am întâlnit preoți ai Opus Dei care mi-au ascultat confesiunile, m-au încurajat și m-au însoțit. După ce am fost hirotonit diacon, am fost invitat la cercurile pentru preoți unde m-am simțit foarte bine și în acest fel l-am cunoscut pe Sfântul Josemaría, căruia m-am încredințat prin mai multe coincidențe fericite.

Am fost hirotonit preot la 12 mai 2011 și am devenit paroh în 2017. Am continuat să particip la exercițiile spirituale pentru preoții diecezani oferite de Operă și așa a fost posibil ca în 2021, după zece ani de slujire într-o parohie de comunități indigene aymara și periferice, să mă gândesc la studii superioare. De când s-a deschis această posibilitate, am pus totul în voia lui Dumnezeu, deoarece dieceza mea trece prin momente economice dificile cu mult înainte de pandemie, motiv pentru care mulți preoți din jurisdicție nu au putut avea această oportunitate. O dificultate este reprezentată de bani, de variația monedei naționale cu cea străină, apoi de situația socio-politică din Bolivia, Biserica se confruntă încă cu persecuții, de reducerea vocațiilor.

Noul arhiepiscop este angajat în calificarea clerului și, având această posibilitate de la Universitatea Sfintei Cruci, a acceptat în ciuda situației complexe prin care trece Biserica noastră locală.

De atunci totul a fost nou pentru mine, dar nu ezit să mulțumesc Domnului pentru darul de a studia la Universitatea Pontificală a Sfintei Cruci din Roma. Știu doar că părintele Sfântul Josemaría mi-a permis să fiu aici. Dau tot ce am mai bun din mine în această frumoasă experiență de credință și de viață. La Universitate ne dăm seama că Domnul nostru este în mijlocul nostru, pentru că catolicismul este palpabil; suntem din America, Europa, India, Australia, Africa. Vorbim despre Dumnezeu, trăim pentru el și sărbătorim în comuniune, configurându-ne cu Isus în Bunul Păstor, pentru a sfinți viața de zi cu zi. Mulțumim lui Dumnezeu și celor care fac posibil ca noi să ne formăm și să ne întoarcem în țările noastre cu bucuria Evangheliei, fiind trimiși ca discipoli și misionari".