Belvy Delphane Diandaga s-a născut într-o familie în care tatăl său este catolic, iar mama sa este protestantă, așa că a avut posibilitatea de a alege între cele două viziuni ale credinței creștine.

Încă din copilărie am avut ocazia să particip la slujbă, chiar dacă nu aveam cunoștințe reale despre ea, dar era totuși un moment de fericire pentru mine, pentru că era un moment de întâlnire și de împărtășire reciprocă și comunitară. Tocmai la vârsta de patru ani am început să îmi exprim dorința de a-l însoți pe tatăl meu la slujba de duminică, iar acest lucru, pe măsură ce am crescut, a avut o mare influență asupra mea. Încă de la această vârstă am putut percepe semnele înclinației mele spre credința catolică, pentru că provenind dintr-o familie cu tradiții religioase mixte, cu o mamă evanghelică (protestantă), aveam posibilitatea de a îmbrățișa una sau alta dintre tradiții. Dar spre credința catolică m-am orientat la vârsta de șapte ani, când am mers să mă înscriu la cursurile de inițiere în viața creștină (cateheza) fără să-i spun tatălui meu, care, totuși, avea să mă observe și să mă încurajeze curând. 

În această perioadă de inițiere, am luat inițiativa de a mă înscrie în mișcarea de cercetași cu vărul meu, apoi în mișcarea de altare, deși nu simțeam atunci dorința de a deveni preot, pentru că visul meu era să devin ofițer de armată sau chiar magistrat, să apăr pe cei oprimați și să lupt împotriva nedreptăților din țara mea.

La sfârșitul studiilor secundare mi-am dat seama cumva că Domnul mă chema în slujba Sa. Cu ocazia hirotonirii preoțești a unui preot al Ordinului Sfintei Treimi, această dorință a devenit mai clară. Nu aș putea descrie ce s-a întâmplat în acea zi, dar pot spune în general că această minunată întâlnire cu Hristos mi-a transformat întreaga viață. Așa cum spunea Sfântul Augustin, "nimeni nu poate să-L întâlnească pe Hristos și să rămână același".

Belvy este clar: motto-ul vieții sale este un cuvânt al Apostolului Pavel către Corinteni (1 Cor 15:10): "Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, și harul pe care mi l-a dat nu a fost fără rod" (1 Cor 15:10).

După ce am simțit chemarea lui Dumnezeu, m-am grăbit să vorbesc despre asta cu tatăl meu, într-o zi, când ne întorceam de la repetițiile corului meu parohial, pentru că, cu doi ani înainte, mă adunasem acolo cu tatăl meu pentru a cânta și a-L lăuda pe Dumnezeu prin animația liturgică, mai ales la Sfânta Liturghie, care era pentru mine un moment puternic de întâlnire cu Hristos: un moment de extaz, cu inima plină de bucurie. Mai târziu, fără îndoială, aveam să descopăr, prin studii teologice, că Euharistia este sacramentul sacramentelor, centrul întregii spiritualități creștine catolice, pentru că este sacramentul în care Hristos este prezent în totalitate. Și din ce în ce mai mult, am devenit conștient de sublimul și noblețea preoției. Pentru că Isus, chemându-mă în misterul său, a vrut să mă facă slujitor al Euharistiei, iar acesta este pur și simplu un har. De aceea, de altfel, cuvântul meu de viață, luat din prima scrisoare a Sfântului Paul către Corinteni (1Cor 15,10), descrie tocmai această dimensiune a harului: "Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt și harul pe care mi l-a dat nu a fost fără rod". Așadar, îi mulțumesc în mod constant lui Dumnezeu pentru darul vocației preoțești și, în același timp, îi mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil ca acest har să se materializeze și tuturor celor care mă ajută să trăiesc cu demnitate această vocație.

O chemare la muncă pentru Dieceza de Brazzaville și pentru Biserica din Congo

Mai mult de nouăzeci la sută din populația din Congo este creștină, iar catolicii reprezintă mai mult sau mai puțin de cincizeci și doi la sută, dar există un mare progres al Bisericii Evanghelice (protestante). Prin urmare, este din ce în ce mai necesar să avem preoți bine pregătiți, în medii culturale bune, care să lucreze în Biserica Catolică nu numai în formarea clerului și a poporului lui Dumnezeu, ci și în evanghelizare și în apostolatul cu cei săraci și cei lipsiți de mijloace spirituale și materiale.

Tocmai din acest motiv, după ce mi-am terminat formarea canonică în filosofie și apoi în teologie, am decis, odată hirotonit preot, să mă întorc la École Normale Supérieure pentru a-mi continua acolo studiile de filosofie... Cine și-ar fi putut imagina că, în dieceza noastră, atât de săracă în resurse, am putea avea posibilitatea de a forma un preot în străinătate? Dar, doi ani mai târziu, episcopul meu a considerat necesar să merg la Roma, la Universitatea Pontificală Santa Croce, pentru că se considera necesar ca un preot să se formeze într-un mediu academic și multicultural potrivit pentru formare și dezvoltare integrală, iar apoi să se întoarcă să lucreze în dieceză.

Așadar, datorită unei burse de la CARF - Fundația Centro Academico Romano, visul a devenit realitate și astăzi sunt pe cale să îmi termin licența în filosofie. Nu-mi pot exprima în cuvinte recunoștința față de binefăcătorii mei de la CARF pentru tot ceea ce au făcut pentru mine: nu pot decât să le recomand fiecare zi, pentru ca Dumnezeu să-i umple de har și de binecuvântări.