Francis Mutua Simon are 42 de ani și este din Kitui, Kenya. A intrat la seminar în 2006 și l-a terminat în 2014, fiind hirotonit diacon în 2015 și, un an mai târziu, preot.

"Provin dintr-o familie de șase persoane. Sunt cel mai mare copil dintr-o familie catolică formată din cinci băieți și o fată. Părinții mei sunt în viață și catolici. Toți membrii familiei mele sunt catolici devotați și, atunci când am simțit chemarea la preoție, m-au sprijinit cu adevărat, în ciuda opoziției din partea comunității.

Comunitatea s-a opus ca eu să fiu preot, și asta pentru că sunt primul și singurul preot din satul meu: li s-a părut ciudat, pentru că nu s-au gândit sau nu au auzit niciodată de așa ceva. În cele din urmă, însă, comunitatea a fost recunoscătoare pentru darul preoției mele.

Mai târziu, după hirotonire, am fost trimis să ajut în parohie. De atunci am slujit în două parohii și în eparhia mea în general. Nu a fost ușor din cauza numeroaselor probleme cu care m-am confruntat personal. În primul rând, distanțele mari pentru a ajunge la creștinii din diferitele sate, ceea ce înseamnă să călătorești cu motocicleta aproximativ 100 km, cu toate riscurile datorate lipsei de drumuri și infrastructură bune: de exemplu, în timpul sezonului ploios, drumurile sunt complet impracticabile. De asemenea, a trebuit să mă confrunt cu problema lipsei mijloacelor financiare nu numai pentru a comunica cu creștinii din punct de vedere fizic și tehnologic, ci și pentru a-i sprijini material în educația copiilor, care este esențială mai ales pentru orfani, care sunt cei mai săraci și mai nevoiași.

Cu toate acestea, în dieceza mea situația nu este ușoară pentru creștini în general, deoarece majoritatea sunt foarte săraci și încă depind de sprijinul Bisericii, chiar și al preoților care sunt, de asemenea, săraci și de multe ori nu reușesc să ajute unele familii care nu reușesc să adune suficientă mâncare pentru a supraviețui o zi. Există, de asemenea, o problemă gravă de educație: mizeria pe care o avem nu este doar materială, ci și spirituală, umană și culturală, deoarece foarte puțini oameni sunt educați și instruiți: de exemplu, avem foarte puține școli catolice, din cauza lipsei banilor pentru înființarea structurilor în parohii. Și, în cele din urmă, există probleme de credință: majoritatea oamenilor nu acordă prea multă atenție nevoilor spirituale ale sufletelor lor, cum ar fi participarea la celebrările euharistice, ci sunt mai preocupați să găsească apă pentru viața lor de zi cu zi sau pășune pentru vitele lor: este foarte dificil să le vorbești și să-i convingi de necesitatea și importanța Sfintei Liturghii și a credinței.

În timpul apostolatului meu în parohie, episcopul meu mi-a cerut să merg să studiez pentru o diplomă în drept canonic la Universitatea Pontificală a Sfintei Cruci din Roma. Acest lucru s-a datorat diferitelor nevoi din eparhie. Scopul episcopului este ca eu să continui apostolatul în eparhie după ce voi dobândi, prin studiile mele, cunoștințe în domeniul dreptului canonic. Acest lucru va fi de mare ajutor pentru eparhie, deoarece există multe probleme pastorale care necesită atenție și îngrijire imediată. Dumnezeu folosește diferite mijloace și căi pentru a ajunge la poporul său, iar educația este una dintre acestea.

Cred că, după finalizarea studiilor, voi fi în măsură să ajung la credincioșii creștini din eparhia mea într-un mod special. Acest lucru nu este ușor atunci când iei în considerare aspectul financiar, așa cum am menționat mai devreme. Așa că imaginați-vă cât de important este sprijinul dumneavoastră financiar pentru a vedea acest vis devenit realitate și pentru a continua să contribui la misiunea bisericii, care este mântuirea sufletelor.

Vă mulțumesc pentru sprijinul dumneavoastră, care se extinde la formarea mea, la dioceza mea și la țara mea. Vă încurajez cu recunoștință să continuați să mă sprijiniți în acest sens, astfel încât să-mi pot îndeplini visul.

Știu sacrificiul pe care îl faci alături de mine și de Biserică în misiunea ta. Rugăciunile mele vor fi mereu cu voi.